Mircea Lucescu: "Mai bine invităm arbitri străini"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu a recunoscut superioritatea adversarului
Mircea Lucescu a recunoscut superioritatea adversarului

Şahtior a pierdut meciul jucat pe teren propriu cu Metalist Harkov, scor 1-2, iar antrenorul român s-a legat iar de arbitraj.

După parcursul slab din Liga Campionilor, Şahtior Doneţk suferă şi-n campionat. Echipa lui Mircea Lucescu a ajuns pe locul trei în clasament după ce a pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Metalist Harkov, 1-2, meci în care „Il Luce" nu l-a folosit pe fundaşul român, Răzvan Raţ. Acum, supremaţia în Ucraina o deţine Dinamo Kiev (36 de puncte), în timp ce poziţia a doua este ocupată de Metalist Harkov, cu 34 de puncte. La final, antrenorul român s-a legat iar de arbitraj.

„Am pierdut, dar au fost mai multe momente pe care arbitrul le-a interpretat oarecum confuz, şi de fiecare dată în defavoarea noastră. Admit că Metalist e o formaţie puternică şi bine organizată, dar a comis multe faulturi. Cred că ar fi trebuit să aibă un jucător eliminat mult înainte ca Papa să ia cartonaşul roşu. Al doilea gol a fost marcat după ce Torsiglieri l-a lovit clar cu cotul pe Rakiţki, care până la urmă a ajuns la spital. Acesta-i fotbalul şi în niciun caz nu vreau să spun ceva rău despre Metalist. Vreau dimpotrivă să subliniez marea lor dorinţă de a câştiga şi de a urca mai sus de locul 3. Nu pot înţelege însă jocul lor dur şi metodele pe care le-au folosit. Poate ar fi mai bine să invităm arbitri străini ca să conducă asemenea meciuri", a spus "Il Luce".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite