Mircea Lucescu: „Banii nu fac totul. Multe cluburi investesc enorm şi nu obţin nimic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Antrenorul lui Şahtior Doneţk s-a declarat extrem de mulţumit după victoria cu 3-0 din deplasarea de la Belgrad, cu Partizan, în urma căreia Şahtior este cu un picior în primăvara Ligii Campionilor. Mircea Lucescu şi-a lăudat echipa şi spune că şi-a pregătit jucătorii psihic pentru a obţine astfel de performanţe.

"Prima repriză a fost foarte grea. Partizan a făcut presing, dar noi am pregătit jocul în ideea de a ţine mult mingea, pentru ca adversarul să obosească alergând după ea. În partea a doua ne-am făcut jocul caracteristic, iar diferenţa de calitate dintre jucătorii celor două echipe s-a reflectat în final. Am meritat victoria, pentru că am fost mai puternici decât adversarii. Jucăm bine, practicăm un fotbal încântător şi avem rezultate bune. Urmează un meci foarte interesant cu Braga. Sunt convins că vom avea tribunele pline şi că vom simţi suportul publicului", a spus Lucescu pentru site-ul lui Şahtior.

Totodată, tehnicianul român a declarat că nu a fost surprins de victoria celor de la Sporting Braga, 2-0 în celălalt meci al Grupei H, cu Arsenal. "Când i-am analizat pe portughezi, înainte de a juca împotriva lor, am văzut partidele cu FC Sevilla, am observat că au fotbalişti de calitate şi că ne va fi greu contra lor. În plus, echipele din Anglia nu au jucat prea bine în Portugalia. Arsenal era considerată de toată lumea favorita grupei, dar s-a demonstrat că lucrurile nu sunt atât de simple", a adăugat „Il Luce”.

Mircea Lucescu a mai spus că rezultatele echipei nu se datorează doar investiţiilor: "Nu cred că rezultatele de pe teren sunt datorate numai investiţiilor făcute în ultimii 15 ani. Multe cluburi investesc enorm şi nu reuşesc nimic. Munca preşedintelui şi a celorlalte structuri din cadrul clubului contează cel mai mult. Unii spun că avem prea puţini jucători crescuţi de club, dar avem tineri pe care îi aducem când au 18 ani, iar după doi ani sunt pregătiţi să joace la cel mai înalt nivel. Echipa intră pe teren fără teamă, indiferent de numele adversarului”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite