Mircea Lucescu: „Am realizat ceva important“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calificarea în finala Cupei UEFA reprezintă cea mai mare performanţă pentru antrenorul român. Doneţk este noua capitală a fotbalului în Ucraina, dar şi noua reşedinţă a regatului est-european condus de antrenorul român.

Citiţi şi:
Preţul succesului
Ahmetov: „Îi sunt recunoscător lui Lucescu“

VIDEO Mircea Lucescu, în finala Cupei UEFA. Crezi că va reuşi să câştige trofeul?
Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ sunt în finala Cupei UEFA!!! Vezi cum s-au calificat

Ca un rege se simte Mircea Lucescu în Ucraina. La fel este şi tratat. Trofeele interne nu mai sunt de-ajuns de ceva timp. Aşa că gloria şi cupele europene sunt singurele care-i mai satisfac orgoliul tehnicianului român.

„Am realizat ceva important. Am scris istorie“, au fost primele cuvinte ale antrenorului la scurt timp după terminarea meciului cu Dinamo Kiev. Grandoarea momentului nu l-a făcut să se exteriorizeze.

Primul gest făcut după fluierul final a fost un deget îndreptat spre loja patronului Ahmetov, care a avut atâta încredere în el, chiar şi în toamna trecută când Şahtior şchiopăta din plin. Poate că puţini înţeleg prin ce trece Lucescu. „De obicei, nu este deloc uşor să citeşti în ochii mei ceea ce simt”, a comentat românul, încercând să-şi potolească bucuria interioară pentru un discurs sobru în faţa presei.

Aici, şi-a trasat obiectivele pentru acest final de sezon. „Următorul meci cu Harkov este foarte important. Nu trebuie să pierdem puncte în cursa pentru poziţia care ne oferă un loc în Liga Campionilor. Viitorul sezon din Liga Campionilor e una dintre ţintele noastre. Apoi urmează finala Cupei UEFA şi Cupa Ucrainei“, a spus Lucescu.

Obsesia pentru cea mai tare competiţie intercluburi rămâne la antrenorul ajuns la 65 de ani. Acesta a dezvăluit că era cât pe ce să schimbe soarta partidei. O simplă modificare în echipă l-ar fi scos pe Ilsinho, marcatorul „golului de aur” din minutul 89. „Toată lumea ţipa că Ilsinho are crampe şi nu mai poate să joace. Dar eu m-am gândit că el mai are ceva de spus şi am avut dreptate“, a explicat „Il Luce“.

 „Il Luce“ e primul

Odată cu accederea în finală cu Şahtior, Mircea Lucescu a devenit primul antrenor român care a atins această fază în Cupa UEFA. E o mare realizare pentru „Il Luce“ în condiţiile în care această competiţie se dispută de peste 37 de ani.

În cazul în care rezultatul va fi unul favorabil în ultimul act, tehnicianul român poate deveni cel de-al treilea est-european care pregăteşte o formaţie învingătoare din Cupa UEFA, după Fatih Terim (Galatasaray, 2000) şi Valery Gazzaev (ŢSKA Moscova, 2005). Se poate spune că, până în 2000, acest trofeu a fost intersiz cluburilor şi antrenorilor din Estul
Europei. 

Şahtior - Werder Bremen se joacă pe o arenă de 5 stele

Stadionul din Istanbul, care la 20 mai va găzdui finala Cupei UEFA dintre Werder Bremen şi Şahtior Doneţk, are o capacitate de 54.000 de locuri, fiind denumit după un fost preşedinte al clubului şi premier al Turciei între anii 1942-1946.

„Sukru Saracoglu”, stadionul echipei Fenerbahce Istanbul, a fost inaugurat în urmă cu un secol şi a fost modernizat ultima dată în anul 2006, atunci când i-a fost mărită capacitatea.

Fenerbahce îl vrea pe „Il Luce“

Atmosfera creată de fani pe acestă arenă poate fi incendiară, pentru că tribunele sunt aproape de gazon. „Sukru Saracoglu” şi Stadionul Olimpic Atatürk sunt singurele arene din Turcia cotate de UEFA la cinci stele. „Este extraordinar pentru Şahtior să ajungă în finala Cupei UEFA, la Istanbul, în faţa a 70.000 de spectatori”, a declarat antrenorul Mircea Lucescu, după obţinerea calificării.

image

Suporterii lui Fenerbahce l-ar putea susţine pe Mircea Lucescu în finala de pe 20 mai   Foto: Epa

Antrenorul a confundat însă stadioanele, crezând probabil că finala va avea loc pe stadionul „Atatürk”, cel care are 75.000 de locuri, faţă de cele 54.000 de locuri ale stadionului lui Fenerbahce. Lucescu ar putea chiar să rămână să antreneze pe arena „Sukru Saracoglu”.

Cotidianul turc „Yenicag” a scris că românul a fost contactat de conducerea clubului Fenerbahce pentru a prelua din vară conducerea tehnică a clubului turc. 

Şahtior 2
Dinamo Kiev 1


Şahtior: Pyatov - Srna, Işenko, Chigrinski, Raţ - Hubschman, Gai (70 Willian) – Ilsinho (90 Lewandowski), Jadson, Fernandinho - Luiz Adriano (Gladki).

Antrenor: Mircea Lucescu

Dinamo Kiev: Bogush - Betao, Sabljici, Yussuf, El Kaddouri – Eremenko (76 Correa), Vukojevici, Ninkovici - Bangoura, Aliyev, Milevski.

Antrenor: Iuri Semin

A marcat: Jadson 17, Ilsinho 89 / Bangoura 47

Stadion: Olimpiysky

Spectatori: 23.000

Arbitru: Olegario Benquerenca (Portugalia)

Gol Jadson 1-0

Gol Bangoura 1-1

Gol Ilsinho 2-1

Link:

image

Link:

image

Link:

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite