Minerii chilieni, invitaţi la Man U-Arsenal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 33 de mineri chilieni salvaţi în luna octombrie, după 69 de zile petrecute în subteran, vor asista luni, în calitate de invitaţi de onoare, la meciul de fotbal dintre echipele engleze Manchester United şi Arsenal Londra.

Potrivit cotidianului Daily Mail, eroii chilieni sunt aşteptaţi la partida de pe stadionul Old Trafford, unde vor avea ocazia să-l cunoască pe celebrul antrenor al "diavolilor roşii", Sir Alex Ferguson, precum şi pe jucătorii de la United, în frunte cu Wayne Rooney.

Deplasarea minerilor chilieni, care fusese anunţată încă din luna octombrie, cu ocazia vizitei efectuate în Marea Britanie de către preşedintele chilian Sebastian Pinera, este organizată de către cunoscutul producător chilian de vinuri "Concha y Toro", sponsorul echipei Manchester United.

Ideea de a-i invita pe cei 33 de mineri i-a aparţinut fostului căpitan al lui United, Bobby Charlton, unul dintre actualii directori ai clubului, care le-a propus acestora să vadă pe viu un meci al echipei sale, cu ocazia unui vizite pe care a efectuat-o în Chile, în toamna acestui an, adaugă publicaţia citată.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite