Milan Osterc scrie istorie în Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În iulie, Milan Osterc va împlini 36 de ani, dar acest lucru nu îl împiedică să se bată, iar, pentru titlul de golgheter în Slovenia.

Atacantul lui Koper a marcat 10 goluri în 21 de etape, şi este pe locul doi în clasamentul golgheterilor. În sezonul trecut, el a jucat pentru Gorica şi a fost cel mai bun marcator al campionatului. A terminat sezonul cu 23 de goluri marcate, toate reuşitele fiind din acţiune. Acest lucru i-a adus un transfer la Koper.

Este coşmarul României
Milan Osterc şi-a început cariera în 1994, la NK Beltinci, iar în 2000 a ajuns la Hapoel Tel-Aviv. Aici a devenit cunoscut în toată Europa. Atacantul a marcat şapte goluri pentru Hapoel în Cupa UEFA, israelienii ajungând până în sferturile de finală ale competiţiei. În acel sezon european, Osterc a înscris goluri decisive în confruntările cu Chelsea, Parma şi Lokomotiv Moscova. Atacantul de 35 de ani a îmbrăcat de 44 de ori tricoul naţionalei pentru care a marcat opt goluri. A participat cu Slovenia la Euro 2000 şi la Mondialul din 2002. România nu are amintiri plăcute cu Milan Osterc. El i-a eliminat, practic, pe tricolori de la Mondialul din 2002. În meciul tur al barajului ce a avut loc în noiembrie 2011, Slovenia a învins România cu 2-1, golul victoriei fiind reuşit de Osterc. În manşa a doua, cele două naţionale au terminat la egalitate, scor 1-1, iar Slovenia ajungea în premieră la Cupa Mondială.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite