Mihai Stoichiţă: „Mirel Rădoi nu este emblema Stelei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul antrenor al Stelei este de părere că formaţia lui Lăcătuş ar arăta absolut la fel fără căpitanul ei, care nu poate fi considerat un simbol. Mihai Stoichiţă a dezvăluit că nu va mai continua contractul cu gruparea Salmya, din Kuwait.

Adevărul: Domnule Stoichiţă, s-a încheiat şi cea de-a doua experienţă a dumneavoastră în Kuwait?

Mihai Stoichiţă: Probabil că s-a încheiat… Am preluat formaţia Salmya, din prima ligă, în urmă cu şase luni. Până la sfârşitul lui decembrie, când am luat vacanţă, am făcut o treabă bună acolo, dovadă stând faptul că am calificat echipa în semifinalele Cupei Golfului şi am lăsat-o pe locul doi în clasament, cu şanse mari la câştigarea titlului. Sezonul trecut Salmya a terminat pe locul patru. Cu o lună de zile înainte de vacanţă s-a schimbat însă conducerea clubului.

Acolo, la fiecare cinci ani, cluburile organizează alegeri democratice, iar şeicii care m-au adus pe mine au pierdut puterea. Cei care au preluat-o mi-au propus să rămân, dar s-au schimbat mult, sunt probleme cu banii şi, mai mult ca sigur, nu voi mai continua la Salmya.

Aveţi alte oferte?

Momentan sunt în discuţii cu alte câteva echipe din zona Golfului Persic şi există şanse destul de mari ca măcar una dintre ele să se concretizeze.

Din România nu v-a contactat nimeni?

Nu am primit nicio propunere din ţară, dar nu aş zice nu unei oferte din Liga I, în cazul în care aceasta m-ar mulţumi. Este într-adevăr mai frumos afară, însă nu este deloc uşor să pleci departe de casă.

Cum aţi găsit fotbalul românesc, după ultimele şase luni petrecute în Kuwait?

Impresia mea este că fotbalul românesc se schimbă în bine pe zi ce trece. În ultimele şase luni campionatul intern a progresat, este mult mai curat...

Aţi antrenat într-o grămadă de ţări. Unde aţi avut cea mai frumoasă experienţă?

Cea mai frumoasă experienţă din cariera de antrenor am petrecut-o la Steaua. Probabil că nu mai încăpea îndoială...

M-am referit la experienţele din străinătate...

Depinde... Cele mai reuşite experienţe le-am avut cu Litex Loveci şi cu Şerif Tiraspol, cu care am câştigat tot ce se putea câştiga. Cea mai exotică experienţă a fost cea petrecută la echipa naţională a statului Panama. Lotul era subţire, condiţiile modeste, dar eram aproape de Caraibe şi aveam impresia că m-am angajat în Paradis. În Kuwait şi Armenia peisajul nu a fost la fel de frumos, dar condiţiile au fost super.

Cam câţi bani aţi adunat antrenând prin străinătate?

Mmm... Am adunat ceva-ceva, dar nu m-am săturat. Mai este loc de adunat.

Cum vi se pare Steaua de azi?

Steaua de azi nu mai este Steaua pe care am antrenat-o eu, în urmă cu un deceniu. Nu mai este echipa care să domine campionatul. Acum Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Unirea Urziceni, Poli Timişoara, Universitatea Craiova sau FC Vaslui sunt formaţii puternice, iar campionatul este mult mai echilibrat.

Ca selecţioner al statului Panama, dar şi la Steaua, l-aţi avut ca secund pe Lăcătuş. Vă doriţi să mai faceţi vreodată cuplu tehnic cu el?

(Râde) Cu siguranţă. Marius este însă acum un antrenor principal foarte bun şi nu ar putea să-mi mai fie „secund”, dar, peste vreo zece ani, când eu voi fi aproape de pensionare, poate vom face din nou cuplu, el „principal” şi eu „secund”.

Descrieţi-l în câteva cuvinte pe antrenorul Lăcătuş

Marius este un luptător desăvârşit, ştie să-şi monteze jucătorii, indiferent de situaţia pe care o traversează echipa. Este un antrenor de mare angajament, cu o tactică destul de bună.

Cum ar arăta Steaua fără Mirel Rădoi?

Absolut la fel. Au mai plecat şi alţi jucători buni şi nu s-a schimbat mare lucru la echipă.

El este văzut însă ca o emblemă a echipei de azi...

Greşit! Rădoi nu este şi nici nu poate fi emblema Stelei, atâta timp cât nu va obţine mari performanţe cu echipa. Jucători emblemă ai Stelei sunt Marius Lăcătuş ori Adrian Ilie, în niciun caz Mirel Rădoi, aşa cum antrenori emblemă sunt Emerich Ienei şi Anghel Iordănescu, nu Mihai ­Stoi­chiţă.

Care este cel mai bun străin de la Steaua?

Niciunul nu mă impresionează, am mai spus asta. Pentru mine între Dayro Moreno şi Aliuţă nu există niciun fel de diferenţă.

Câţiva jucători din Liga I pe care v-ar plăcea cel mai mult să-i antrenaţi...

Sunt mulţi jucători pe care aş vrea să-i antrenez, dar dacă este să dau doar trei nume, acestea sunt Mirel Rădoi, Ionel Dănciulescu şi Claudiu Niculescu.

Echipele antrenate de Stoichiţă

Armenia.............echipa naţională (2004)
Bulgaria.............Litex Loveci (2000)
Cipru....................Aris Limassol (2008)
Kuwait.................echipa naţională (2005), Salmya (2008)
Moldova.............Şerif Tiraspol (2002)
Panama...............echipa naţională (2001)
România.............Steaua (1997-1998), FC Naţional (1999-2000),         Oţelul (2005)
Turcia....................Ankaragucu (2002)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite