Mihai Stoica: "Cel mai mare merit îi aparţine patronului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica: "Cel mai mare merit îi aparţine patronului"
Mihai Stoica: "Cel mai mare merit îi aparţine patronului"

Managerul echipei Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, că este extraordinar de bucuros după ce ialomiţenii au câştigat titlul de campioană a României şi consideră că meritul cel mai mare pentru această performanţă îi aparţine patronului Dumitru Bucşaru.

"Această echipă a Unirii Urziceni este extraodinară, iar azi a realizat probabil cea mai mare surpriză din fotbalul românesc. Jucătorii au suportat ofense şi au reacţionat prompt, jucând extraordinar în faţa echipelor ale căror conducători i-au insultat. Toţi cei din club merită felicitări, de la magaziner şi paznic până la patron, dar cel mai mare merit îi aparţine patronului (n.r. Dumitru Bucşaru). A fost un om de cuvânt, ne-a dat credit total, iar discreţia lui ne-a ajutat să ne facem treaba foarte bine", a spus Stoica, la GSP TV.

Oficialul este de părere că odată cu această performanţă extraodinară s-a născut un mare antrenor: "Este şi victoria lui Dan Petrescu, pentru că a avut sclipiri incredibile şi a creat o echipă fantastică. Acum nu are cum să plece, pentru că îl vom sechestra, dar este marfă de export. E clar că el va ajunge în afară, acolo unde îşi doreşte".

Mihai Stoica a afirmat că se bucură şi pentru fosta sa echipă, Steaua, pentru că a reuşit să termine campionatul pe un loc care îi permite participarea în Liga Europa, precizând că roş-albaştrii vor face sigur puncte în cupele europene. Totuşi, Stoica a susţinut că este puţin trist că FC Braşov nu a reuşit să se califice în cupele europene, pentru că formaţia pregătită de Răzvan Lucescu ar fi meritat acest lucru.

Managerul ialomiţenilor a spus că a plâns atunci când FC Braşov a dat gol în meciul cu FC Timişoara pentru că ştia că formaţia sa nu mai poate pierde titlul de campioană, însă consideră că ar trebui să înveţe să îşi controleze reacţiile. "Mi-a fost foarte greu să mă bucur. Am trăit meciul la o asemenea intensitate că nici nu am realizat ce s-a întâmplat, pentru un timp", a menţionat Stoica, care a ţinut să îi transmită un mesaj mamei sale: "Stai liniştită, pentru că nu o să fac excese. Am luat o pastilă când a dat Bogdan Stancu gol, dar sunt bine. O să beau doar o cupă de şampanie şi o să privesc bucuria celorlalţi".

Echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, a devenit, miercuri, campioana Ligii I, ediţia 2008-2009, câştigând pentru prima dată în istorie acest trofeu, la doar 3 ani după ce a reuşit să promoveze în Liga I.

Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 1-1, jocul cu Steaua din ultima etapă a Ligii I şi a câştigat titlul de campioană, pentru că FC Timişoara a pierdut jocul cu FC Braşov, scor 0-1, şi chiar dacă va primi cele 6 puncte înapoi, nu îi mai poate ajunge pe ialomiţeni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite