Mario Gomez le cere fotbaliştilor gay să „iasă din dulap”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario Gomez. Foto: EPA
Mario Gomez. Foto: EPA

„Killer-ul” lui CFR Cluj din Liga Campionilor, Mario Gomez, le-a cerut jucătorilor homosexuali să-şi declare orientarea sexuală pentru a evolua apoi eliberaţi de prejudecăţi.

Într-un interviu pentru revista Bunte, internaţionalul german a declarat că homosexualitatea nu mai trebuie privită ca un tabu, şi a dat exemplul unor personalităţi germane care au recunoscut că sunt gay.

„În Germania, avem un ministru de externe (n.r. Guido Westerwelle) şi primarul Berlinului (n.r. Klaus Wowereit) care sunt gay, aşa că nu văd de ce nu ar recunoaşte şi fotbaliştii că sunt gay”, a declarat Gomez, care consideră că odată ce ar recunoaşte, jucătorii ar putea evolua „eliberaţi”.

Singurul jucător german care şi-a recunoscut homosexualitatea până în acest moment este Marcus Urban, care în anii 90 a fost nevoit să renunţe la carieră din cauza convingerilor sale. În acest moment, Urban, în vârstă de 36 de ani, face parte din ETSV Hamburg, un club pentru homosexuali şi lesbiene, ce militează pentru acceptarea şi tolerarea jucătorilor şi antrenorilor gay în fotbal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite