Manchester United, o industrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai importantă echipă a lumii în 2008 reprezintă un mecanism ce depăşeşte sfera fotbalului. Club de tradiţie în Anglia, şcoală de fotbal, fundaţie caritabilă, loc de recreere pentru fani şi casă de economii. Toate acestea poartă numele Manchester United.

Am văzut echipa câştigând campionatul Angliei, Liga Campionilor şi Campionatul Mondial al Cluburilor, toate anul trecut. Ştim vedetele şi datele importante din istoria, poate, a celui mai important club englez de fotbal din istorie. Dar ce se ascunde dincolo de echipa de pe teren, nume mari şi o carte de vizită cât un manual de istorie? Ziarul „Adevărul” şi-a propus să prezinte clubul Manchester United sub toate aspectele prin care există şi prosperă în societatea engleză.

325 de milioane de euro pe an

image

Echipamentul puştilor este similar cu cel al seniorilor

Manchester United a fost în ultimii ani cel mai puternic club din lume, din punctul de vedere al încasărilor provenite din materialele promoţionale cu însemnele clubului. Astfel, conform unui bilanţ contabil, în sezonul 2004 - 2005, United a încasat peste 230 de milioane de lire sterline.

Numai încasările din zilele cu meciuri pe Old Trafford au adus clubului uriaşa sumă de 76 milioane de lire sterline. Prin strategia de marketing pe care specialiştii clubului au reuşit să o dezvolte, Manchester United a reuşit să se păstreze ani buni pe primul loc în lume în ceea ce priveşte veniturile din comercializarea produselor cu însemnele clubului.

Într-un comunicat oficial dat publicităţii recent de compania Deloitte, United este, în prezent, al doilea club ca bogăţie din lume. „Diavolii” au un venit anual de 325 de milioane de euro, situându-se doar în spatele lui Real Madrid (368 milioane).

20 de antrenori în 131 de ani

Succesul echipei de-a lungul timpului a fost garantat şi de stabilitatea de la nivelul echipei tehnice. Managerul Alex Ferguson o pregăteşte pe Manchester United de 23 de ani.

Cazul său nu este unic. Tot un scoţian, Matt Busby, a fost antrenorul lui United timp de 24 de ani, în perioada 1945 – 1968. Şi atunci, ca şi în prezent, Manchester United a reuşit să se numere printre cele mai bune cluburi din Europa.

În total, în cei 131 ani de istorie, Manchester United a avut 20 de antrenori, ceea ce înseamnă că, în medie, un tehnician a stat pe banca echipei şase ani şi jumătate. În comparaţie, Steaua, cel mai important club din fotbalul românesc, a schimbat antrenorul de 51 de ori în 62 de ani de istorie, adică un antrenor a ocupat banca tehnică, în medie, timp de un an şi două luni.

6,7 euro pe lună, tariful la MUTV

Clubul din Manchester şi-a inaugurat în 1998 propriul post de televiziune denumit simplu MUTV. Canalul funcţioneză în sistem pay-per-view, iar un abonament costă 6,7 euro.

Postul transmite interviuri exclusive cu jucătorii echipei, antrenamente şi meciurile clasice din istoria lui United. Suporterii care nu sunt dispuşi să plătească abonamentul pentru postul de televiziune pot achiziţiona revista oficială a clubului. Intitulată „United We Stand („Suntem mereu uniţi”), revista este lunară, are 44 de pagini şi costă 2,3 euro.

Manchester United Football Club

Anul înfiinţării: 1878
Culori: alb-roşu
Stadion: Old Trafford (76.000 locuri)
Palmares: 54 de trofee
Trofee naţionale: 17 titluri, 11 Cupe ale Angliei, 2 Cupe ale Ligii şi 17 Supercupe ale Angliei
Trofee continentale: 3 Cupe / Ligi ale Campionilor, 1 Cupă a Cupelor, 1 Supercupă a Europei
Trofee internaţionale: 1 Cupă Intercontinentală, 1 Campionat Mondial al Cluburilor

„Trăieşte, joacă şi antrenează-te în stilul United“

image

Academia de fotbal a lui Manchester United reprezintă principala sursă de tinere talente din cadrul clubului şi a produs, de-a lungul anilor, mai mulţi fotbalişti de mare valoare precum Bobby Charlton, Bill Foulkes, Ryan Giggs, Paul Scholes sau Gary Neville.

Sub deviza „Trăieşte, antrenează-te şi joacă în stilul United”, academia are toate grupele de copii şi juniori, începând cu „sub nouă ani” şi terminând cu „sub 18 ani”. Anul trecut, 1.400 de copii au participat la cursurile introductive prin care clubul îşi prezintă stilul de joc. Cea mai mare grupă de juniori (18 ani), a câştigat de trei ori tilul naţional în ultimii şapte ani.

Fanii, uniţi contra conducerii

Un club de talia lui Manchester United are şi fani pe măsură. Suporterii înfocaţi ai echipei sunt împărţiţi în două organizaţii, Manchester United Supporters Trust (32.000 membri) şi Independent Manchester United Supporters Association. Prima a luat fiinţă în anul 1998, sub numele de „Acţionarii uniţi împotriva lui Murdoch”, cu scopul de se opune preluării clubului de către miliardarul Rupert Murdoch. La fel au procedat fanii şi în 2004, când au protestat faţă de preluarea clubului de către Malcom Glazer. 

Aniversare sărbătorită printr-o fundaţie

Clubul Manchester United are în componenţă şi o fundaţie care îşi propune să educe şi să orienteze copiii proveniţi din familii cu venituri mici. Fundaţia Manchester United a fost creată în 2007 la aniversarea a 50 de când clubul a jucat primul meci în cupele europene. „Prin diverse parteneriate, fundaţia îşi propune să-i instruiască pe tineri, să îi înveţe să gândească pozitiv, să aibă încredere în ei şi să-i pregătească pentru o carieră în viaţă.

E acelaşi gen de însuşiri pe care eu ţin mult să le aibă şi jucătorii pe care eu îi antrenez”, a declarat Sir Alex Ferguson, managerul lui Manchester United.

În anul 1992, Manchester United a pus bazele unui proiect inititulat „Fotbalul în comunitatea noastră”, de care s-au bucurat

image

până acum mii de oameni. Situat în Salford, o localitate din zona metropolitană a Manchesterului, centrul oferă doritorilor accesul la săli de antrenament aidoma celor folosite de jucători şi la prelegeri despre felul cum se antrenează o echipă de fotbal.

Specialiştii licenţiaţi de Federaţia Engleză de Fotbal ţin cursuri în şcoli pentru a orienta copiii spre sport, în general, şi spre fotbal, în special.  Legat de acest aspect, clubul din Manchester elaborează programe prin care învaţă elevii din şcoala generală să facă mişcare şi cum să aibă o alimentaţie sănătoasă.

Ajutor pentru 1,5 milioane de copii

În afară de fundaţie, clubul de pe Old Trafford este implicat şi în alte proiecte caritabile. Astfel, în anul 1999, clubul din Manchester a încheiat un parteneriat la nivel mondial cu UNICEF. Instituţia rezultată, „United for Unicef”, a ajutat, în cei zece ani scurşi de atunci, peste 1,5 milioane de copii din ţări precum China, India, Thailanda, Laos, Africa se Sud, Mozambic, Afganistan şi Irak.

Managerul Alex Ferguson, jucătorul Ryan Giggs şi fostul fotbalist Ole Gunnar Solskajer sunt amabasadori Unicef. În anul 2007, Ferguson a organizat un dineu caritabil în urma căruia a fost strânsă suma de 100.000 de euro. Politica clubului prevede şi ajutarea persoanelor cu dizabilităţi fizice, prin crearea unor posturi potrivite pentru posibilităţile fiecăruia. Dacă un angajat al clubului devine infirm şi nu mai poate corespunde unui post, conducerea se obligă să-i găsească, pe cât posibil, o altă slujbă potrivită în cadrul clubului.

Servicii financiare şi de recreere pentru fani

image

Paul Scholes într-una din acţiunile umanitare ale lui United

Clubul pune la dispoziţia fanilor săi mai multe servicii financiare de genul conturilor de economii sau a asigurărilor. În colaborare cu o cunoscută companie de profil din Albion, United oferă suporterilor conturi de economii pentru adolescenţi sub 18 ani, dar şi pentru adulţi.

Sub deviza „Ajutându-te pe tine, ajuţi şi clubul”, gruparea din Manchester încurajează fanii să depună bani prin acordarea de „puncte roşii”, care, într-un anumit număr, le pot aduce fanilor premii din partea clubului. De asemenea, clienţii pot primi tricouri semnate de fotbalişti sau bilete la meciurile importante ale „diavolilor”. Clubul a construit în Salford un complex de recreere pentru fani, compus din săli de cinematograf numite „Red Cinema”.

„Clubul are milioane de fani, astfel că noi, cei din conducere, urmărim să acoperim toate domeniile pentru a veni în întâmpinarea pasiunii lor”, declara, în anul 2003, unul dintre directorii clubului.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite