Manager Glasgow Rangers: "Goian va deveni în câteva ore jucătorul nostru"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul formaţiei Glasgow Rangers, Ally McCoist, a declarat, luni, pentru site-ul oficial al scoţienilor, că a ajuns la o înţelegere cu conducătorii grupării US Palermo şi este aproape de a finaliza şi negocierile cu Dorin Goian pentru un transfer al fundaşului central român.

"Suntem încrezători că Goian va deveni jucătorul lui Rangers în câteva ore. Am ajuns la o înţelegere privind suma de transer, iar detaliile contractului sunt aproape finalizate. Aşteptăm un permis de muncă. Într-o lume ideală, ar trebui să-l avem la dispoziţie pentru meciul de mâine, cu Malmo, dar cel mai important lucru e că avem un jucător de valoare, mai ales că e fundaş", a spus McCoist.

McCoist i-a făcut o caracterizare fundaşului român. "Este un fundaş central experimentat, este puternic, agresiv şi, evident, foarte înalt. Cu siguranţă este jucătorul de care avem nevoie pentru că aveam o linie de apărare cam subţire. Este o achiziţie bine-venită", a mai spus el.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite