Malouda a devenit primul fotbalist francez în activitate acţionar la un club

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul francez al echipei Chelsea, Florent Malouda, a anunţat, sâmbătă, că a devenit acţionar al clubului Dijon, care a obţinut, vineri, promovarea în prima ligă, ceea ce constituie o premieră în Franţa pentru un jucător profesionist în activitate.

"Conducătorii clubului m-au abordat pentru a-mi prezenta proiectul lor şi mi-a plăcut. Va exista un centru de formare, iar clubul din Dijon doreşte să se îndrepte şi spre latura socială, prin educarea tinerilor jucători. Este ceea ce eu fac deja de doi ani cu fundaţia mea One Love", a declarat Malouda într-o conferinţă de presă.

Internaţionalul francez (30 de ani), al cărui frate, Lesly, este component al formaţiei Dijon, devine astfel primul fotbalist francez în activitate care intră în acţionariatul unui club.

Florent Malouda, care a decis să nu comunice suma investită în acţiunile clubului, a subliniat că decizia sa nu a fost legată de o eventuală promovare a formaţiei în prima ligă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite