FOTBAL: David Villa la Real Madrid pentru 38 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid este foarte aproape de un nou transfer de top, cel al atacantului spaniol David Villa, de la FC Valencia, pentru suma de 37-38 milioane euro, relatează ziarul Marca, citat de Agerpres.

După transferul brazilianului Kaka, David Villa (27 de ani) va fi al doilea jucător de clasă recrutat în a doua eră Florentino Perez la Real Madrid. Noul preşedinte al madrilenilor vrea să creeze o nouă eră galactică la Real, similară cu cea din perioada 2000-2004, când echipa de pe Santiago Bernabeu a cucerit de două ori Liga Campionilor.

Marca relatează că Real Madrid şi Valencia au ajuns la un acord pentru o sumă între 37 şi 28 milioane euro, plus alte bonusuri în cazul realizării unor obiective de către madrilene.

David Villa este unul dintre cei mai prolifici golgheteri spanioli. În nouă ani de carieră ca profesionist, petrecută la echipele Sporting Gijon, Real Zaragoza, şi Valencia, atacantu a marcat 141 de goluri în 289 de partide, adică un gol la două meciuri.

Villa are un procentaj mai bun la echipa naţională a Spaniei pentru care a marcat de 25 de ori în 43 de meciuri. El a câştigat Campionatul European cu selecţionata iberică anul trecut.

Urmăriţi un gol fabulos marcat de Villa de la jumătatea terenului într-un meci cu Deportivo La Coruna.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite