FOTBAL: Real Madrid are datorii de 327 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Real Madrid are datorii de 327 de milioane de euro
FOTBAL: Real Madrid are datorii de 327 de milioane de euro

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a spus în faţa membrilor Adunării Generale că echipa trebuie să recupereze timpul pierdut, aluzie la perioada cât formaţia a fost condusă de Ramon Calderon.

Perez a declarat că a greşit în momentul în care a părăsit funcţia de preşedinte, iar acum trebuie să lupte pentru ca Real Madrid să devină cel mai bun club de fotbal din lume. Discursul acestuia a fost precedat de un scurt film în care au fost prezentaţi jucătorii transferaţi în primul mandat al său, precum şi cei achiziţionaţi în această vară.

"Am plecat pentru că am crezut că fac un lucru bun pentru club, dar până la urmă s-a dovedit că nu a fost cea mai bună decizie. Trebuie să ne uităm la viitor fără să uităm to ceea ce s-a întâmplat în trecutul apropiat. Imaginea clubului a fost afectată, iar acum vom reuşi să atragem fanii de partea noastră. Ne-am forţat pentru a obţine într-un an ceea ce în mod normal se reuşea în trei", a spus Perez.

El a adăugat că Real are în prezent datorii de 327 de milioane de euro, dar conducerea va încerca să le reducă la 200 de milioane până la 30 iunie 2010. Bugetul clubului pentru sezonul 2009-2010 va fi de 422 de milioane de euro, majoritatea banilor provenind din marketing, drepturile de imagine sau bilete.

Perez a prezentat şi detalii despre parcul tematic al lui Real Madrid, iar clubul va cumpăra 120 de hectare de teren pentru acest proiect, urmând ca şi stadionul Santiago Bernabeu să fie supus unor modernizări.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite