Lupescu despre suspendarea lui Mutu: "Este o perioadă lungă"
0
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, după anunţarea deciziei Comitetului Olimpic Italian, care l-a suspendat pentru o perioadă de nouă luni pe atacantul Adrian Mutu, că perioada de suspendare este una lungă.
"Este greu. Este o perioadă lungă. Va trebui să vorbească cu avocaţii lui să vadă dacă va face apel la TAS. Mai multe nu pot comenta acum", a spus Lupescu.
"Cum mi se pare sancţiunea? Cam mare. Cu siguranţă că este un moment dificil pentru el, dar din toată această chestiune trebuie să rămânem cu faptul ca Adrian va juca la începutul campionatului viitor din Italia", a spus şi fostul internaţional Gică Popescu.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină.