Lupescu: „Sper ca Mutu să revină la lot“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oară, directorul general al FRF a admis că echipa naţională are nevoie de atacantul Fiorentinei. Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a vorbit din nou despre o posibilă revenire a lui Adrian Mutu la prima reprezentativă.

„Sper ca Adi Mutu să revină la naţională după ce i se termină suspendarea. Îl aşteptăm la forma la care s-a consacrat, sunt sigur ca Răzvan va face ce trebuie. E foarte bine că îi este dor de naţională, îl aşteptăm să vină să joace precum în ultimii ani", a declarat Ionuţ Lupescu pentru PrimaTV.

Declaraţia fostului internaţional surprinde oarecum, în condiţiile în care acelaşi Ionuţ Lupescu reacţiona cu totul diferit, în urma interviului acordat în exclusivitate pentru „Adevărul" de către Adrian Mutu. „Suntem de mult în fotbal şi nu putem fi păcăliţi aşa uşor. Oricum, naţionala trebuie să se califice şi cu Mutu şi fără el", spunea directorul general al FRF în urmă cu o lună.

Obiectiv pentru Răzvan Lucescu

Ionuţ Lupescu a vorbit totodată şi de obiectivul pe care i l-a impus selecţionerului pentru următoarele două partide: „Franţa este favorita grupei, dar noi trebuie să recuperăm cele două puncte pierdute cu Albania de undeva. Că le vom lua în Franţa sau în Bosnia, rămâne de văzut".

Mutu e considerat salvatorul Fiorentinei

Fără Adi Mutu, Fiorentina are unul dintre cele mai proaste starturi de sezon din istorie. Cu un singur punct după trei etape (ultimul rezultat: 1-2 pe teren propriu cu Lazio), echipa „viola" a ajuns pe o poziţie retrogradantă în Serie A, penultima.

Astfel, atât fanii toscani, cât şi antrenorul Sinişa Mihajlovici îşi pun toate speranţele în revenirea lui Mutu, preconizată pentru etapa de la finalul lunii octombrie, când Fiorentina se va deplasa la Catania.

"Nu ştiu dacă sunt dorit sau nu la naţională! După ce îmi va expira suspendarea, din partea mea nu vor fi probleme."

"Am greşit faţă de Răzvan că nu l-am anunţat că plec din cantonament după meciul cu Serbia."
Adrian Mutu atacant Fiorentina

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite