Lucescu a vizitat campionii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu a luat parte aseară la antrenamentul campioanei, Unirea Urziceni, asistând la toată şedinţa de pregătire desfăşurată la Braşov.

Selecţionerul s-a întreţinut câteva minute şi cu Dan Petrescu, cei doi discutând despre meciurile naţionalei din preliminarii, dar şi despre partidele pe care Unirea urmează să le susţină în Liga Campionilor.

„Este o onoare să-l avem pe Răzvan printre noi. Trebuie să-i facem o cinste fiindcă a contribuit şi el la succesul nostru. Este de admirat că vine să-şi urmărească elevii chiar şi la antrenamente. Se vede că a preluat din metodele de lucru de afară”, a subliniat „Bursucul”, care a fost însă contrazis Răzvan:

„Am venit să urmăresc la lucru o formaţie care va da jucători la echipa naţională. Chiar dacă poate părea un lucru ciudat să urmăreşti fotbaliştii la un antrenament, mie mi se pare absolut normal. Unirea nu-mi datorează nimic, eu nu am contribuit cu nimic la câştigarea campionatului. Mi-am făcut doar datoria şi am învins pe merit contracandidatele Urziceniului. Sunt convins că Unirea va face mai multe puncte în Liga Campionilor, comparativ cu ceea ce au reuşit Steaua şi CFR Cluj. Au o echipă bună şi un antrenor capabil”. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite