Angelo Niculescu: „Răzvan Lucescu îşi poate depăşi tatăl“
0
Antrenorul care a calificat şi condus România la Campionatul Mondial din 1970 crede că actualul selecţioner are calităţile necesare pentru a obţine performanţe mai răsunătoare decât Mircea Lucescu
Angelo Niculescu va împlini 88 de ani la 1 octombrie. Locuieşte singur într-un apartament din centrul Capitalei, dar îşi păstrează luciditatea când vorbeşte despre fotbal, fenomen din care face parte încă din 1933.
Are o memorie de elefant şi îţi poate descrie cu aceeaşi uşurinţă un gol marcat de „Giussy” Baratki acum şase decenii sau reuşita lui Bănel Nicoliţă din ultimul meci al Stelei.
În prezent, fostul selecţioner este membru de onoare al Federaţiei Române de Fotbal, dar ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Tehnice a forului prezidat de Mircea Sandu.
Adrian Epure
„Adevărul“: Cum vi se pare Liga I?
Angelo Niculescu: Eu zic că a scăzut ca valoare. Nivelul tehnico-tactic nu mai e acelaşi, iar capacitatea de efort a jucătorilor e modestă. Dacă nu alergăm, sigur că nu putem face performanţă.
Pe vremea noastră, Colegiul Antrenorilor dicta modul în care se desfăşura procesul de instruire al fotbaliştilor. Acum, totul ţine de fiecare club în parte, iar asta se vede. După mine, nu trebuiau abandonate nici cantonamentele montane.
V-a surprins faptul că în ultimii doi ani titlul a mers în provincie?
Nu m-a mirat. În ultimul timp, echipele din Bucureşti s-au bazat mai mult pe tradiţie, în timp ce provincialele au arătat o foame de performanţe care are la bază travaliul de la antrenamente.
Se acuză tot mai mult erorile de arbitraj...
Mă intrigă foarte mult faptul că încercăm să ne ascundem slăbiciunile prin găsirea unui unic ţap ispăşitor: arbitrul. Nu rezolvăm nimic nici prin aducerea unor brigăzi de afară. Dimpotrivă, îi jignim pe ai noştri şi îi descurajăm pe viitorii candidaţi. Îmi spunea în trecut un antrenor mai în vârstă:
«Dacă s-ar face o convenţie în ideea ca cei ce greşesc într-un meci să fie traşi de urechi, atunci am avea o serie de jucători fără urechi, comparativ cu arbitrii, care ar avea urechile normale». Din păcate, la noi, văd numai durităţi şi fotbalişti care vor să câştige cu orice preţ, ceea ce nu se prea poate în sport.
Să fie aceste lucruri cauzate de faptul că sunt prea mulţi bani în joc?
În multe cazuri, atunci când le promiţi jucătorilor sume mari de bani, nu reuşeşti decât să-i inhibi. Am simţit-o pe pielea mea, la lotul naţional, când cineva le promisese nişte prime substanţiale fotbaliştilor.
Mi-l amintesc şi acum pe Răducanu, căzut pe gânduri chiar înainte meciului: «Dom’ profesor, dacă iau banii ăştia îmi plătesc datoria care o am la naşu’». Bineînţeles că a avut o evoluţie modestă!
Ce spuneţi despre cazul Penescu?
A venit ca o confirmare a faptului că oamenii nu mai înţeleg ideea de sportivitate. Nu-mi pare rău de Penescu, pentru că a folosit o metodă mafiotă şi mai avea şi gura mare pe la televizor.
Se vorbea la un moment dat de aprobarea unor rente viagere pentru «Generaţia Guadalajara»...
Un ban în plus ar fi fost binevenit, pentru că eu, de exemplu, am o pensie de 1.200 de lei. Vă daţi seama cum mă simt când aud pe la televizor de oameni care ies la pensie pe 33.000 de lei!
Angelo Niculescu
Data naşterii: 1 octombrie 1921, Craiova
Cariera de jucător: Rovine Griviţa Craiova, FC Craiova, Carmen, Ciocanul, Dinamo
Cariera de antrenor: Dinamo, Steaua, Tractorul Braşov, Sportul, Poli Timişoara, SC Bacău, Universitatea Cluj şi Oţelul Galaţi
A fost selecţioner între 1967 şi 1973, în 39 de partide, reuşind să califice naţionala la Campionatul Mondial 1970, după o pauză de 32 de ani.
La Mondialul din 1970, România era privită precum Angola sau Trinidad Tobago în 2006. Trei sferturi dintre cei de acolo habar nu aveau de noi.
Angelo Niculescu
fost selecţioner
Pentru mine, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile a fost Iuliu Bodola. Nici Nicolae Dobrin, nici Gică Hagi nu se puteau compara cu el.
Angelo Niculescu
fost selecţioner
„Petrescu se discreditează singur“
Ce antrenori din noul val v-au atras atenţia?
Îmi place foarte mult de Bergodi. În primul rând, se respectă ca tehnician al unei ţări cu un fotbal foarte avansat şi vrea să impună jucătorilor şi echipelor noastre o ţinută care într-adevăr să fie demnă şi caracterizată de sportivitate. Mă aştept la mai multe şi de la antrenorii «Generaţiei de Aur».
Păi Dan Petrescu a luat campionatul...
Rezultatele îl recomandă, dar Dan Petrescu se discreditează singur prin modul în care se manifestă în timpul meciurilor. Cineva mi-a atras recent atenţia în privinţa lui, spunându-mi că joacă teatru, pentru că, de câte ori a fost trimis în tribună, a stat foarte liniştit. În tot cazul, nu-i pretindem decât să aibă o ţinută la nivelul antrenorilor englezi, că tot a jucat opt ani acolo.
Răzvan Lucescu?
E un tip foarte perseverent şi raţional în tot ceea ce face. S-a maturizat foarte mult şi se vede că are şi ochi de selecţioner. Chiar am speranţe că îşi va depăşi tatăl. Poate deveni un antrenor mai bun decât Mircea.
Aria de selecţie mai e ca pe vremuri sau nu?
E discutabil, având în vedere că se merge în continuare pe ideea transferării masive de jucători din străinătate. Anul acesta au mai apărut parcă şi ceva tineri de la noi, dar cu câteva lăstare nu putem întări valoarea campionatului. Din păcate, patronii cluburilor de la noi n-au deloc răbdare.
Se compară patronii de acum cu cei din fotbalul interbelic?
Nicidecum. Cei de atunci erau mai modeşti şi cunoşteau mult mai bine fenomenul. Mi-l amintesc bine pe Ionel Mociorniţă, de la Carmen. Era un domn distins, avocat de profesie, care a şi jucat alături de noi o perioadă.
Ca jucător, de ce n-aţi prins echipa naţională?
Din cauza războiului. Apogeul meu ca fotbalist a coincis cu perioada belică, iar eu am stat patru ani sub arme. Am şi luptat pe lângă Odessa. Apoi, am fost detaşat la Craiova, unde am şi câştigat titlul, în sezonul 1942-43, dar campionatul de război n-a fost niciodată oficializat.
Vă pare rău că n-aţi apucat să antrenaţi undeva în străinătate?
Astea au fost timpurile. Au plecat alţi colegi de-ai mei, precum Covaci, iar eu a trebuit să rămân pentru că eram antrenorul echipei naţionale. M-au dorit cei de la Olympique Marseille, a venit şi un grec de la AEK Atena care a stat două săptămâni prin Bucureşti, dar n-am primit aprobarea Comitetului Central. Apoi, după ce am făcut egal în Finlanda din cauza lui Răducanu, m-au schimbat!
După ce n-aţi mai fost la naţională, aţi mai avut oferte?
Abia când aveam 69 de ani am fost solicitat să preiau Club Africain de Tunis, dar am cerut să fiu director tehnic şi să aduc eu un antrenor principal. Ştiind că Balaci a fost vitregit de soartă prin accidentul ăla nenorocit şi nu-l mai băga nimeni în seamă, l-am luat pe el. Numai că Ilie s-a singularizat apoi fără nicio explicaţie...
Ce jucător v-a lipsit pentru a transforma «Generaţia Guadalajara» într-o echipă redutabilă?
Extrema stângă. N-am găsit o extremă stângă în toată Ţara Românească. A trebuit să-l chinuiesc puţin pe Mircea Lucescu, care ar fi putut da randament mai bun în banda dreaptă. Iordănescu avea deprinderi de picior stâng, dar el a vrut să joace doar mijlocaş şi de aceea nu l-am convocat în Mexic.
Mutu respectă standardele fotbalistului de clasă. E puternic, ambiţios, feroce. Cu el în echipă aveam şanse să bat Brazilia în 1970.
Ce mai fac azi „mexicanii“
Rică Răducanu (63 ani) : S-a pensionat de la Rapid.
Lajos Sătmăreanu (65 ani) : Antrenor la centrul de copii şi juniori al Stelei.
Nicolae Lupescu (69 ani) : Pensionar în Bucureşti.
Cornel Dinu (61 ani) : Administrator delegat la Dinamo.
Emeric Dembrovschi (64 ani) : Pensionar în Timişoara.
Radu Nunweiller (65 ani) : Stabilit în Elveţia, acolo unde a şi antrenat până de curând.
Mircea Lucescu (64 ani) : Antrenor la Şahtior Doneţk.
Augustin „Pax” Deleanu (65 ani) : Observator FRF pentru ligile inferioare.
Vasile Gergely (68 ani) : Locuieşte la Berlin, unde are un mic local.
Liţă Dumitru (59 ani) : Director tehnic la Chiajna. Locuieşte în comuna Roşu, unde deţine şi o pizzerie.
Alexandru Neagu (61 ani) : Sărac şi grav bolnav, suferă de ciroză hepatică, trăieşte din mila unui prieten.
Marin Tufan (67 ani) : Pensionar în Constanţa.
Flavius Domide (63 ani) : Observator FRF pentru ligile inferioare.
Nicolae Pescaru (66 ani) : Are mari probleme de sănătate. A fost operat de cataractă la ambii ochi şi nu mai vede decât cu stângul.
Decedaţi: Emeric Vogl (antrenor secund, 1971), Stere Adamache (1978), Dan Coe (1981), Mihai Ivăncescu (2004), Gheorghe Tătaru (2004), Gică Gornea (2005), Florea Dumitrache (2007), Nicolae Dobrin (2007), Mihai Mocanu (2009).
Angelo Niculescu despre cel mai... din „Generaţia Guadalajara“
AMUZANT...
RICĂ RĂDUCANU – El era responsabilul cu gluma. De altfel, aţi văzut că şi-a continuat activitatea în acest sens şi pe la televiziuni, după ce s-a lăsat de fotbal.
RAPID...
FLOREA DUMITRACHE – N-am avut aşa vitezişti, dar Dumitrache era peste ceilalţi, atât la viteză, cât şi la manevrarea balonului. Era şi un adevărat maestru al fentelor.
TEHNIC...
EMERIC DEMBROVSCHI – Nu degeaba au vrut mexicanii să-i facă statuie. El şi cu Dinu au avut cele mai bune notări în perioada Mondialului.
COTONOGAR...
MIHAI MOCANU – El era cel mai dur jucător. Îi speriase rău de tot pe brazilieni. Nu s-ar fi dat înapoi de la niciun duel.
INTELIGENT...
CORNEL DINU – Deja despre el nici nu mai este nevoie să vorbesc. Era deosebit de ager la minte atât pe teren, cât şi în afara lui. E şi un bun antrenor, dar n-a fost pe fază atunci când a trebuit
UTIL...
MIRCEA LUCESCU – A fost un adevărat căpitan de echipă, ştia să facă foarte bine legătura între banca tehnică şi jucători, atât în probleme de fotbal, cât şi în cele legate viaţă.
„În Mexic, pe Dobrin nu-l puteam băga pe teren cu umbrela“
Ce s-a întâmplat de fapt cu Nicolae Dobrin la Campionatul Mondial din Mexic?
Gicu era un caz aparte. Avea mereu nevoie de un tratament special. Şi la club, şi la naţională. Adevărul e că el n-a suportat condiţiile din Mexic. Era comod, nu suporta căldura şi asta i-a mutat gândul de la fotbal. Pleca noaptea din cantonament împreună cu Rică Răducanu şi venea dimineaţa. I-am şi prins odată, iar şeful delegaţiei mi-a cerut să-i trimit acasă, dar nu am vrut.
Angelo Niculescu n-a fost membru PCR
Şi totuşi, nu putea să joace şi el zece minute?
Am vrut să îl bag, dar la ultimul antrenament mi-am dat seama că nu are rost. Stătea pe partea cu umbra şi îmi zicea mereu că e prea mult soare şi el nu poate alerga. I-am explicat că astea sunt condiţiile şi că eu cu umbrelă n-am cum să-l bag pe teren. Dacă el nu putea să joace, atunci de ce să îi fac lui un hatâr şi să mă compromit? La vremea respectivă nu mi-a reproşat nimeni că n-a jucat Dobrin. Abia după nu ştiu câţi ani a început să se întrebe lumea de ce n-a evoluat şi Dobrin în Mexic.
A încercat vreodată Securitatea să vă racoleze?
Sigur că da, am fost şi urmărit, dar mi-am văzut de treaba mea. Unii securişti mai sinceri îmi şi arătau câteodată aparatul de fotografiat de la butonieră. Nu m-am lăsat însă niciodată influenţat de tentaţii de-astea ieftine. Eu n-am fost nici măcar membru PCR!
Aţi avut de suferit din cauza asta?
Nu, pentru că nici nu făceam zgomot. Dar când văd astăzi atâtea maşini străine şi-mi amintesc ce greu am obţinut noi Dacia 1300, mă ia cu leşin! Plus că-mi amintesc când mi s-a băgat pe gât în apartament un chiriaş, pe motiv că aveam spaţiu locativ prea mare. Cu greu am reuşit să-l dislocăm, dar omul n-a plecat cu mâna goală, mi-a furat o carte valoroasă, „Opera lui Eminescu”, scrisă de A.C. Cuza.
Se încarcă comentariile...
