LIVE Poli Iaşi - Gloria Buzău 1-1 / Farul o ţine pe Poli în Liga 1 (filmul meciului)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
LIVE Poli Iaşi - Gloria Buzău 1-1 / Farul o ţine pe Poli în Liga 1 (filmul meciului)
LIVE Poli Iaşi - Gloria Buzău 1-1 / Farul o ţine pe Poli în Liga 1 (filmul meciului)

Politehnica Iaşi şi-a asigurat prezenţa şi în sezonul viitor al Ligii 1. Chiar dacă nu au fost în stare să învingă lanterna roşie Gloria Buzău, fotbaliştii ieşeni profită de victoria de sâmbătă seara a celor de la Farul Constanţa în faţa Gaz Metan Mediaş. Cu o etapă rămasă din acest sezon, Poli este la trei puncte distanţă de locul 15, primul retrogradabil, ocupat de Gaz Metan, având avantajul meciurilor directe cu gru

Final meci: După ultimul fluier al arbitrului, un suporter ieşean i-a înjurat pe fundaşul Bogdan Onuţ şi pe antrenorul Cristiano Bergodi. Dacă tehnicianul italian a ignorat incidentul, fotbalistul a avut o ieşire nervoasă, fiind cu greu controlat de coechipierii săi. Suporterul turbulent a fost reţinut de forţele de ordine.

Min 90+3: Portarul Gloriei, Zimmerman, vede cartonaşul galben pentru trageri repetate de timp.

Min 90: Ultima schimbare la Gloria. Sandu îi ia locul lui Popa.

De la margine s-au arătat patru minute de prelungiri.

Min 88: Claudiu Ionescu încearcă să se remarce cu un şut de la 20 de metri, dar mingea trece peste poarta Iaşiului.

Min 87: Schimbare la Gloria. Simnic îi lasă locul lui Ademar.

Min 84: O parte a suporterilor ieşeni au început să părăsească stadionul, dezamăgiţi de prestaţia Politehnicii.

Min 82: Lovitură liberă pentru Iaşi. Miclea îi pasează lui Sfârlea, dar şutul acestuia din careu este respins de fundaşii Gloriei.

Min 79: Replica Iaşiului. Sfârlea este căutat cu o centrare în careu, dar micuţul mijlocaş al lui Poli nu se întâlneşte cu mingea.

Min 78: Ocazie pentru Gloria. Chiţu trage din careu lateral stânga, dar Pleşca reţine cu siguranţă.

Min 74: Ultima schimbare la Iaşi. Ignatov îi lasă locul lui Milea.

Min 71: O nouă schimbare la Poli Iaşi. Miclea îl înlocuieşte pe Viveiros.

Min 68: Mansour scapă singur spre poarta Iaşiului, dar este surprins în offside.

Min 65: Acţiune bună a Gloriei. Mansour pasează lui Chiţu, dar şutul acestuia din poziţie bună este respins în afara terenului de fundaşii ieşeni.

Min 62: Ocazie mare pentru Poli. Buta a pătruns în viteză pe partea dreaptă, a pasat lui Cristea în careu, dar acesta a trimis pe lângă poartă din patru metri.

Min 59: Jucătorii Gloriei Buzău încep să tragă de timp, fapt taxat zgomotos de publicul din tribune.

Min 58: Schimbare şi la Gloria Buzău. Iese Teuşan şi intră Ionescu.

Min 56: Schimbare la Poli Iaşi. Sfârlea intră în locul lui Jovanovic.

Min 52: GOOOL Gloria Buzău!! Răsturnare incredibilă de situaţie! La prima ocazie avută, Mansour restabileşte egalitatea!

Min 51: GOOOOOOL Poli Iaşi!! Cristian Bratu marchează cu capul din doi metri după ce a fost servit ideal de Andrei Cristea. Bratu primeşte cartonaş galben pentru că şi-a scos tricoul.

Min 48: Ieşenii au ieşit mai montaţi de la cabine şi se menţin în jumătatea buzoienilor.

Min 46: A început repriza a doua.

Final repriza I. Cei aproape 8.000 de spectatori din tribune izbucnesc în urale când la staţia stadionului se anunţă că Farul conduce pe Gaz Metan cu 2-0.

Min 45+1: Teuşan prinde un şut senzaţional de la 30 de metri, dar Pleşca închide poarta Iaşiului cu un reflex excelent.

Min 45: Bratu încearcă un şut de la 20 de metri lateral stânga, dar ratează de puţin poarta Gloriei.

Min 43: Bergodi îl ceartă pe Bratu după ce vârful lui Poli a ţinut din nou prea mult de minge.

Min 42: Mansour îşi arată clasa. Vârful senegalez de la Gloria Buzău scapă elegant de doi adversari dar este deposedat în ultima clipă de Pecnik la marginea careului ieşean.

Poli Iaşi este tot mai aproape de salvarea de la retrogradare, dar nu datorită prestaţiei din teren. La Constanţa, Farul conduce pe Gaz Metan Mediaş cu 2-0, gol marcat de Voiculeţ.

Min 36: Acelaşi Munteanu reia cu capul o centrare venită din corner, dar mult peste poartă.

Min 34: Alexandru Tudor dictează lovitură liberă în favoarea Iaşiului de pe linia careului de 16 metri al Gloriei. Lucian Munteanu şutează puternic, dar mingea este respinsă de zid.

Min 30: Cartonaş galben pentru Gloria. Diogo da Silva este avertizat după o intrare dură la Bratu.

Între timp, la Constanţa, Farul a deschis scorul în meciul cu Gaz Metan Mediaş prin reuşita lui Gerlem. În acest moment, Poli Iaşi este salvată de la retrogradare.

Min 27: Ratare monumentală pentru Poli! Bratu centrează perfect pentru Cristea, dar vârful Iaşiului trimite cu capul greşit de lângă bară.

Min 24: Prima acţiune periculoasă a meciului. IIeşeanul gnatov şutează din afara careului, dar Zimmerman se întinde şi respinge de lângă bară.

Min 23: Meciul este lipsit de faze de poartă. Publicul ieşean începe să îşi piardă răbdarea şi taxează fiecare minge greşită a jucătorilor Politehnicii.

Min 18: Ieşeanul Bratu ajunge în poziţie excelentă de şut, dar amână prea mult şi intră în unghi. Faza se stinge.

Min 14: Poli trage primul şut la poartă, dar mingea trimisă de Bersnjak trece mult peste transversală.

Min 13: Învălmăşeală în careul Iaşiului, dar fundaşii Politehnicii reuşesc să respingă mingea până la Cristea. Pe contraatac, vârful ieşean este faultat.

Min 12: Diogo este "răzbunat" de Teuşan, care îl faultează pe Ignatov, gest pentru care buzoianul primeşte cartonaşul galben.

Min 10: Primul cartonaş galben al meciului îl vede Ignatov de la gazde, pentru o intrare dură la Diogo da Silva.

Min 7: Iaşiul ţine mingea la mijlocul terenului, dar nu se poate apropia de poarta Gloriei.

Min 4: Corner şi pentru Gloria. Pleşca iese pe sub minge, fundaşii ieşeni rsping în faţă, de unde un jucător al Buzăului reia acrobatic peste poartă.

Min 2: Andrei Cristea obţine primul corner al meciului, pentru Poli Iaşi. Din centrarea lui Bratu, Munteanu reia cu capul peste poarta buzoienilor.

Min 1: Alexandru Tudor fluieră începutul jocului.

Echipele de început

Poli Iaşi: Pleşca - Buta, Munteanu, Ilie, Pecnik - Viveiros, Bersnjak, Ignatov, Jovanovic - Cristea, Bratu; Antrenor: Cristiano Bergodi

Gloria Buzău: Zimmerman - Cojocnean, Diogo da Silva, Mera, Bomfim - Popa, Poparandu, Teuşan - Chiţu, Mansour; Antrenor: Ion Balaur

Partida este arbitrată de o brigadă cu  bucureşteanul Alexandru Tudor la centru, ajutat la cele două tuşe de Dorin Mudura (Oradea) şi Ovidiu Maier (Timişoara). Arbitru de rezervă a fost desemnat Marius Bocăneală.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite