LIGA EUROPA: Stoichiţă:"Cel mai mult mă doare că am luat golurile în urma unor greşeli copilăreşti"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
LIGA EUROPA: Stoichiţă:"Cel mai mult mă doare că am luat golurile în urma unor greşeli copilăreşti"
LIGA EUROPA: Stoichiţă:"Cel mai mult mă doare că am luat golurile în urma unor greşeli copilăreşti"

Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, s-a declarat dezamăgit de înfrângerea suferită, joi, de echipa sa în faţa lui Fenerbahce, scor 1-3, însă a precizat că roş-albaştrii vor încerca să îşi joace până la capăt şansele de calificare în 16-imile competiţiei.

"Am pierdut acest meci nemeritat şi ce mă doare mai mult sunt greşelile copilăreşti din care am luat golurile. Nu sunt neliniştit în privinţa viitorului, dar sunt nervos şi supărat. Îmi pare rău că nu am jucat mai bine, dar asta este diferenţa dintre achiziţiile noastre şi Roberto Carlos. Singurul nostru ghinion este acela de a nu avea prea mulţi bani", a spus Stoichiţă, la Pro TV.

Tehnicianul a mai precizat că Steaua va încerca să facă tot posibilul pentru a se califica în meciurile rămase. "Ne vom juca până la capăt şansele acelea mici pe care le mai avem. Vom încerca să scoatem maximum din cele două jocuri pe care le mai avem", a spus stelistul.

Antrenorul roş-albaştrilor s-a declarat impresionat de forţa adversarei din acest meci şi a apreciat că "Fenerbahce nu este o echipă de Liga Europa, ar avea loc foarte uşor în Liga Campionilor".

Şi mijlocaşul Cristian Tănase este încrezător în posibilităţile echipei sale: "Şansele sunt foarte mici acum, dar ne gândim în continuare la victorii. Speram să facem mai mult, dar sper ca în viitor să fim mai puternici şi să avem rezultate mai bune".

Cel mai sonor transfer din istoria lui Fenerbahce, brazilianul Roberto Carlos, a declarat că Steaua a făcut la Istanbul un meci mult mai bun decât la Bucureşti. "Deşi am câştigat la un scor mai mare, meciul acesta a fost mai greu decât cel de la Bucureşti. Mă bucur însă că am câştigat cele trei puncte. Steaua merită să joace în această competiţie, are jucători buni şi un antrenor deosebit", a spus fostul jucător al lui Real Madrid.

Steaua a pierdut, joi, în deplasare, în faţa lui Fenerbahce, scor 1-3, în etapa a patra a Grupei H a Ligii Europa şi şansele de calificare ale roş-albaştrilor în faza următoare a competiţiei s-au diminuat considerabil.

În Grupa H, s-a mai jucat meciul Twente Enschede-FC Şerif Tiraspol, scor 2-1.

Clasament: 1. Fenerbahce 9p, 2. Twente 7p, 3. Şerif Tiraspol 4p, 4. Steaua 2p.

Următoarea etapă se va juca la 2 decembrie şi programează meciurile FC Şerif - Steaua şi FC Twente - Fenerbahce. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite