Gigi, mai vrei un Kapetanos?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi, mai vrei un Kapetanos?
Gigi, mai vrei un Kapetanos?

Prolificul atacant al Stelei, Pantelis Kapetanos, nu este singurul fotbalist din familia sa. Grecul mai are un frate cu doi ani mai mic decât el. Kostas Kapetanos (24 de ani) este mijlocaş stânga şi evoluează pentru Panthrakikos, o echipă din primul eşalon elen, antrenată de Ilie Dumitrescu.

„Kostas este un alt tip de fotbalist faţă de Pantelis. El a venit aici în această vară de la un club de ligă secundă Kerkyra. Este un fotbalist care are calităţi, dar îi lipseşte ritmul. Am mare încredere în el”, a spus Dumitrescu pentru „Adevărul”.

„Cum v-am spus că Pantelis este un fotbalist foarte bun, atunci când toată lumea îl critica, acum vă zic că fratele lui poate creşte în valoare dacă va avea mai multă încredere în el”, a conchis fostul stelist.

Între anii 2000-2002, Pantelis şi Kostas au jucat împreună la Kozani (liga a III-a), echipa oraşului în care s-au născut. Erau cei mai promiţători fotbalişti ai echipei. Apoi, Pantelis s-a transferat la Iraklis, urmat de Kostas un an mai târziu. Din 2005, drumurile lor s-au despărţit. Pantelis a ajuns la AEK Atena, în timp ce Kostas a rămas la Iraklis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite