Ciro Ferrara spune că nu îşi simte ameninţat postul său de antrenor al lui Juventus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciro Ferrara n-are niciun gând de demisie
Ciro Ferrara n-are niciun gând de demisie

Antrenorul lui Juventus Torino, Ciro Ferrara, a exclus posibilitatea de a fi demis de pe banca tehnică a grupării ca urmare a eliminării din Liga Campionilor, dar admite că este un novice în această meseria şi trebuie să progreseze în cel mai scurt timp.

"Într-o astfel de situaţie, persoanele puternice şi inteligente trebuie să acţioneze rapid, iar noi o vom face. Trebuie să mergem înainte şi să acceptăm criticile, inclusiv pe cele negative. Am fost convins că oficialii mă vor proteja, întrucât au fost şi alte momente, chiar mai delicate decât acesta, în care am simţit sprijinul şi stima pe care o au faţă de munca mea. Eu sunt un tehnician fără experienţă, care trebuie să crească şi să obţină rezultate imediate. Ştiu că reprezint un club de mare tradiţie, obişnuit să câştige trofee", a spus fostul internaţional italian.

Juventus a pierdut marţi, pe teren propriu, scor 1-4, partida cu Bayern Munchen, contând pentru ultima etapă din Grupa A a Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea în optimile competiţiei.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite