Bayern s-a reunit cu doar șapte jucători!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenorul Jupp Heynckes si noul venit Nils Petersen, la primul antrenament al lui Bayern
Antrenorul Jupp Heynckes si noul venit Nils Petersen, la primul antrenament al lui Bayern

Bayern Munchen a reluat oficial antrenamentul luni, dar cu un program lejer, deoarece doar 7 jucători au fost prezenţi la prima apariţie a lui Jupp Heynckes la conducerea echipei bavareze.

Jucătorii internaţionali au avut câteva zile în plus de repaus şi nu vor ajunge decât vineri.

Doar Bastian Schweinsteiger, care nu a mai disputat meciurile de la sfârşitul lunii mai şi începutul lui iunie cu selecţionata naţională din cauza unei fracturi suferite la degetul mare de la un picior, a decis să revină mai devreme şi a fost prezent încă de luni în faţa celor 250 de suporteri veniţi la centrul de antrenament al clubului.

Recruţii Rafinha şi Nils Peterson au fost şi ei prezenţi la primul antrenament, la fel ca şi Diego Contento, Luiz Gustavo şi cei doi portari Joerg Butt şi Rouven Sattelmaier.

Clubul cel mai titrat din Germania îşi va lansa oficial sezonul sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Allianz-Arena, şi va pleca într-un cantonament de o săptămână, între 3 şi 9 iulie, în apropiere de Lago di Garda, în Alpii italieni.

Pentru Bayern, care a încheiat sezonul 2010/2011 pe locul 3, Bundesliga 2011/2012 va începe pe 5 august, cu meciul de acasă cu Borussia Moenchengladbach, care s-a salvat in extremis de la retrogradare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite