Jucătorii l-au înfuriat pe Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pauza meciului pierdut cu Bursaspor (0-2), tehnicianul român a avut o ieşire necontrolată cu care şi-a şocat elevii. Greşelile în lanţ făcute de echipa sa l-au adus pe Gică Hagi în pragul unei crize de nervi.

La conferinţa de presă de după ultima înfrângere, 0-2 la Bursa, „Regele" a dat senzaţia unui antrenor trist, dar calm. „Trebuie să fim uniţi în momentele grele", a declarat Hagi, încercând să uite cât mai repede erorile făcute de jucătorii Galatei, în frunte cu portarul Ufuk.

În realitate însă, Gică Hagi era un pachet de nervi care explodase deja la pauza întâlnirii. Conform celor prezenţi în apropierea vestiarului galben-roşilor, românul a avut un comportament cu care turcii nu erau deloc obişnuiţi. „A trântit uşile de pereţi, lovind tot ce-i ieşea în cale şi vorbind furios în limba sa. Jucătorii erau şocaţi", au remarcat jurnaliştii de la Fanatik. „Abia după ce s-a calmat a fost în stare să ofere indicaţiile pentru repriza secundă", au completat turcii.

S-a certat cu Kazim

Criza de nervi a lui Hagi a fost confirmată şi de cei de la „Fotospor", care au relatat un schimb de replici violent între antrenorul Galatei şi atacantul Kazim Richards. „Nu joc pe postul meu!", a încercat jucătorul să-şi scuze evoluţia neconvingătoare din primele 45 de minute. „Am avut încredere în tine, în ciuda tuturor criticilor privind transferul tău", i-a răspuns Hagi lui Kazim, transferat în această iarnă de la rivala Fenerbahçe. 

Nu i-a lăsat nici la baie!

Supărarea „Regelui“ a ţinut şi pe drumul de întoarcere de la Bursa la Istanbul, jucătorii nefiind lăsaţi să coboare din autocar nici măcar pentru nevoile fiziologice. Mai mult, cotidianul „Sabah“ a dezvăluit faptul că Gică Hagi nu mai suportă absenţa îndelungată a golgheterului Milan Baros, românul cerând în acest sens explicaţii suplimentare atât de la jucător, cât şi de la stafful medical.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite