Jucători de la Napoli, citaţi într-o anchetă contra ultraşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legături între mai mulţi jucători ai echipei Napoli şi ultraşi au fost descoperite în cadrul unei anchete care a condus la arestarea a 11 suporteri violenţi, a anunţat justiţia italiană, citată de AFP.

"Câţiva fotbalişti de la Napoli au legături cu ultraşi, în special pentru că ei cred că aceştia pot influenţa clubul în momentul prelungirii contractelor", a declarat adjunctul procurorului din Milano, Giovanni Melillo.

Melillo l-a citat în special pe atacantul argentinian Ezequiel Lavezzi, care menţionează în depoziţie că-l cunoaşte pe Antonio Lo Russo, fiul lui Salvatore, un fost şef mafiot al clanului Miano, în prezent colaborator al justiţiei. De asemenea, un alt jucător menţionat a fost Fabiano Santacroce, în prezent la Parma, care era amic cu şeful ultraşilor, Francesco Fuccia, arestat joi. Santacroce, audiat ca martor, a spus că Fuccia i-a fost prezentat de Paolo Cannavaro, căpitanul echipei Napoli.

Joi, 11 tifosi violenţi ai Napoli au fost arestaţi, ei făcând parte din grupul ultra numit "Bronx", care ocupă sectorul A de pe arena San Paolo. Fanii sunt acuzaţi de fapte datând de la 9 mai 2010, la meciul Napoli-Atalanta (13 răniţi), 7 februarie 2010, la meciul Udinese-Napoli, 30 septembrie 2010 la Bucureşti în Liga Europa la meciul Steaua - Napoli şi 21 octombrie 2010, la Napoli, la meciul Napoli - Liverpool. Şapte englezi şi cinci poliţişti au fost răniţi la acest ultim meci.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite