Jandarmeria vrea să închidă stadionul Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmeria vrea să închidă stadionul Dinamo
Jandarmeria vrea să închidă stadionul Dinamo

Autorităţile s-au săturat de actele de huliganism de pe stadioane şi doresc să le ofere un exemplu dur ultraşilor. Poliţia militară intenţionează să înceapă cu Dinamo. Evenimentele din „Ştefan cel Mare“, de la finalul meciului cu Slovan Liberec, când suporterii roş-albilor au pătruns pe teren, ar putea lăsa urme adânci la Dinamo.

Mai citeşte şi:
Stadionul "Lia Manoliu" e gata În proporţie de 35%
Încă 31 de milioane de lei pentru Stadionul Naţional
Curtea de Conturi denunţă afacerea "Lia Manoliu"

Mare pericol, mare, pentru formaţia dinamovistă! Echipa care a fost la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor ar putea rămâne pe „drumuri“.

Tot intenţionau acţionarii „câinilor“ să mute echipa pe o altă arenă, nemulţumiţi de condiţiile actuale, dar, acum, acest lucru s-ar putea produce forţat.

Siguranţa fanilor, precară

Poliţia militară s-a alarmat după derapajele ultraşilor de la partida cu Slovan şi vrea să facă tot posibilul ca stadionul lui Dinamo să fie interzis.

Jandarmeria are de gând să se adreseze Federaţiei Române de Fotbal cu o cerere oficială de a nu se mai organiza evenimente sportive pe arena din centrul Bucureştiului. Principala motivaţie a organelor statului este că integritatea fizică a spectatorilor este foarte serios pusă în pericol la meciurile „câinilor“ de acasă.

Tocmai de aceea, raportul reprezentanţilor legilor va fi foarte stufos, cu exemple clare în care suporterii lui Dinamo au încălcat „legea Dragomir“ şi cu alte norme ale securităţii.

Intervenţie întârziată

În actualul cadru legal, jandarmii nu mai au voie să se infiltreze printre spectatori, ci doar stewarzi, care aparţin unor firme private de pază. Poliţia militară are dreptul să intervină doar când ostilităţile degenerează, însă atunci poate fi prea târziu.

La fel s-a întâmplat şi joi seară, când Jandarmeria a acţionat cu întârziere. Ultraşii erau deja pe pistă şi se apropiau ameninţător de fotbalişti.

„Doar CV-ul a rămas de ei“

Conducerea lui Dinamo a pus tunurile pe propriii jucători. Evoluţiile jenante din startul sezonului, totul culminând cu meciul cu Slovan, i‑au determinat pe acţionari să coboare milităria din pod.

image

Tamaş, Torje şi Cristea (în roşu) au dezamăgit cu Slovan

„De unii jucători a mai rămas doar CV-ul, joacă din amintiri“, a spus Nicolae Badea, fără să facă nominalizări. Jucătorii la care s-a referit şeful roş-albilor şi care au dezamăgit crunt cu cehii sunt Tamaş, Niculescu, Pulhac şi Zicu.

Opt ore pe zi la stadion

Cei patru fotbalişti au intrat în vizorul conducerii, care este gata să-i treacă pe lista de transferuri dacă Dinamo nu va mai avea nicio şansă de a continua în Liga Europa. Calculele se simplifică şi mai mult. Dacă roş-albii o dau în bară în derby-urile cu CFR şi cu Steaua, se va trece la renegocierea salariului, urmând ca nimeni să nu câştige peste 100.000 de euro.

Cine refuză, va fi obligat să vină opt ore pe zi la muncă, la stadion. „Atât scrie în contractul lor că trebuie să stea la stadion. Dacă ne luăm la mişto, o să-i distrug şi eu ca fotbalişti“, a ameninţat Cristi Borcea.

„Danciu-gol“ şi-a păcălit antrenorul

image


Ionel Dănciulescu s-a accidentat la spate cu câteva zile înainte de turul cu Slovan Liberec şi a fost incert chiar şi în ziua partidei. Totuşi, Danciu a intrat din primul minut. A mers la Bonetti şi i-a spus că nu mai resimte dureri şi că poate. Tehnicianul l-a crezut şi l-a băgat pe teren.

Prestaţia „Corbului” din prima repriză l-a făcut pe Bonetti să-şi dea seama că elevul său îl minţise. Dănciulescu era vizibil incomodat de afecţiunile la spate. Bonetti i-a reproşat jucătorului, în vestiar, că nu a fost sincer cu el şi l-a înlocuit cu Andrei Cristea, care ar putea intra azi, cu CFR, din primul minut, lăsându-l pe dinafară pe „Danciu-gol”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite