Iz de titlu pe Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara a învins Craiova, prin golul lui Arman Karamyan şi se luptă pentru campionat. Olteanul Dorel Stoica a ratat un penalty când scorul era 0-0.

Foarte bun meciul de aseară de la Timişoara. Două dintre cele mai în formă echipe ale momentului, FC Timişoara şi Universitatea Craiova, au oferit celor peste 25.000 de spectatori din tribune un fotbal de calitate.

Mult aşteptatul duel al fraţilor, Karamyan împotriva Costea, a fost adjudecat de gemenii de pe Bega. Asta şi pentru că Pantilimon a fost îngerul păzitor al bănăţenilor, acesta blocându-l de mai multe ori pe Florin Costea.

Comanda a preluat-o Artiom Karamian, prin incursiunile lui de la marginea careului oltean, care au creat minute bune de panică.

Replica oaspeţilor a venit imediat de la Florin Costea, a cărui pătrundere pe flancul drept a tăiat respiraţia lui Gabi Balint.

Fratele lui, Mihai, a ţinut să-şi etaleze şi el clasa şi i-a driblat ca în curtea şcolii pe Bădoi şi Cisovski, însă a fost blocat în momentul şutului.

Pantilimon s-a remarcat şi el la o lovitură de cap a lui Wobay, iar Bornescu a arătat că nu e cu nimic mai prejos decât omologul său din poarta bănăţenilor, scoţând de sub transversală „ghiuleaua” lui Bădoi.

Golul lui Karamyan a produs isterie în tribune, mai ales că el a venit după un penalty ratat de olteanul Stoica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite