Din Irak, cu dragoste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi, aflaţi în misiune la Bagdad, sunt alături de fotbaliştii echipei naţionale a României Aflată în "grupa morţii" la Euro,

Militarii Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi, aflaţi în misiune la Bagdad, sunt alături de fotbaliştii echipei naţionale a României

Aflată în "grupa morţii" la Euro, naţionala lui Mutu şi Chivu a unit românii de pretutindeni, iar militarii aflaţi în
Irak nu fac excepţie.

"Înarmaţi" până-n dinţi cu steaguri şi bannere, militarii Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi au promis că vor urmări meciurile naţionalei cu sufletul la gură pe tot parcursul Euro.

Excepţie vor face cei care vor avea de executat misiuni în timpul meciurilor. "Lupii Negri" le-au transmis oamenilor lui Piţurcă, prin intermediul Ministerului Apărării, şi o poză în care îşi arată ataşamentul faţă de "tricolori".

În ţara campionilor

Deşi Irakul este o ţară devastată de războiul început în 2003, fotbalul a rămas o pasiune pentru irakieni.
În 2007, naţionala de fotbal a reuşit una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului, reuşind să câştige în premieră Cupa Asiei.

A fost încununarea unei perioade excelente pentru naţionala irakiană, care ajunsese în 2004 până în sferturile Cupei Asiei. În 2007, selecţionata Irakului a fost desemnată "echipa anului" de către prestigioasa "World Soccer Magazine".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite