FOTBAL: Iovănescu este noul preşedinte executiv de la Farul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Iovănescu este noul preşedinte executiv de la Farul Constanţa
FOTBAL: Iovănescu este noul preşedinte executiv de la Farul Constanţa

Sevastian Iovănescu a fost numit joi în funcţia de preşedinte executiv al clubului Farul Constanţa, a cărei echipă activează în Liga a II-a, Seria I. El l-a înlocuit pe Mircea Crainiciuc, care a fost demis în urma rezulatelor slabe ale echipei.

Iovănescu a jucat la echipele Steaua, FC Argeş, FC Olt şi Farul Constanţa. În sezonul 1978-79 a ieşit campion naţional cu echipa FC Argeş, pregătită atunci de Florin Halagian. Are 357 de meciuri în Divizia A, în care a marcat de 56 de ori. A fost selecţionat o dată în naţionala României, în 1979, şi de două ori în selecţionata secundă. În ultimul timp activa ca observator de joc la eşalonul secund.

"Am primit cu multă bucurie această veste. Voi intra în pâine de lunea viitoare, iar numirea este valabilă până în iarnă, apoi vom mai vedea ce va fi. Sunt constănean şi vreau să fac performanţă cu Farul. Îmi doresc ca echipa pentru care am evoluat să promoveze în Liga I", a declarat Sevastian Iovănescu.

Are o fată, Alexandra, hanbalistă la Tomis Constanţa. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite