Ienei: "Meciul ăsta e marea şansă a lui Ionescu"
0
Fostul mare antrenor stelist Emeric Ienei a îndemnat la prudenţă înaintea partidei din turul III preliminar al Europa League, pe care roş-albaştrii o vor susţine mâine seară în faţa scoţienilor de la Motherwell.
"Nu putem spune că Steaua este favorită, britanicii joacă avîntat, iar dacă ai noştri nu vor reuşi să ţină posesia, atunci vor avea probleme. Vor fi absenţe pentru partida cu scoţienii, dar nu cred că vor conta foarte mult. De exemplu, la Ujpest a lipsit Kapetanos, dar Bogdan Stancu şi Surdu au format un cuplu de atac eficient. Andrei Ionescu, de asemenea, are o şansă foarte mare să profite de absenţa lui Toja şi să demonstreze că a meritat să fie adus de la Craiova. Steaua trebuie să ia un avans decisiv pentru manşa retur. Motherwell este o echipă modestă, dar poate "va dovedi pe teren că nu este atît de slabă", a spus venerabilul tehnician.