Ion Marin: „Cu mine, Al-Ettifaq o să joace ca Barcelona!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Marin: „Cu mine, Al-Ettifaq o să joace ca Barcelona!“
Ion Marin: „Cu mine, Al-Ettifaq o să joace ca Barcelona!“

La semnarea contractului cu arabii, Ion Marin a făcut o promisiune îndrăzneaţă. „Săpăligă“ a ajuns de doar câteva zile în Orientul Mijlociu, însă s-a prins repede că arabilor le plac vorbele mari.

Ion Marin a aterizat duminică la Dammam şi şi-a petrecut primele zile în Arabia Saudită într-o misiune de cercetare. Luni a fost la antrenament, unde a făcut cunoştinţă cu jucătorii, iar marţi a urmărit din tribune un meci al noii sale echipe în Cupa Golfului Persic.

Abia miercuri seară, „Săpăligă” a semnat contractul cu penultima clasată din campionat. Dacă în momentul în care a plecat din România, tehnicianul se înţelesese cu şefii clubului pentru o şedere de şapte luni la Dammam, la faţa locului, părţile au bătut palma pentru un contract valabil pentru un sezon şi jumătate.

Actele au fost semnate în prezenţa jurnaliştilor, după care românul a ţinut o conferinţă de presă. „Ştiu că Al-Ettifaq a avut un start slab de sezon, dar sunt convins că pot redresa situaţia, mai ales că au trecut doar patru etape din campionat. Vom lua totul de la zero. Din ce am văzut, echipa e talentată şi cu potenţial mare.

Le cer trei lucruri jucătorilor: profesionalism, seriozitate, şi respectarea regulilor. Dacă ei fac ceea ce le cer eu, vă promit că Al-Ettifaq va juca la fel de spectaculos ca Barcelona”, a fost discursul cu care Ion Marin i-a impresionat pe ziarişti. Aflat la prima sa experienţă ca antrenor în străinătate, „Săpăligă” le-a spus arabilor că până acum a refuzat nenumărate oferte din zona Golfului Persic: „În ultimii ani, am avut mai multe propuneri din Orient.

Le-am declinat, întrucât din cauza unor probleme de familie nu puteam să părăsesc România”. 

22 noiembrie: duel Marin – Rădoi

Având în vedere că în meciul cu Al-Oruba de marţi, din Cupa Golfului Persic, antrenorul echipei de tineret a stat pe bancă, Ion Marin îşi va face debutul la Al-Ettifaq, luni, în campionat, contra celor de la Al-Shabab. Duelul românilor din Arabia Saudită va avea loc la data de 22 noiembrie, atunci când trupa pregătită de „Săpăligă” va întâlni Al-Hilal, acolo unde evoluează Mirel Rădoi.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite