Invincibilii Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arsenal vrea să oprească hegemonia lui Manchester în Europa, United este neînvinsă din mai 2007, şi să acceadă în finala Ligii. A doua semifinală a Ligii Campionilor (azi, 21.45, ProTV) aduce faţă în faţă două echipe de top din lume: Arsenal şi Manchester United. Ambele vor trofeul.

Semifinala din această seară dintre Manchester United şi Arsenal scoate în prim plan duelul managerilor Sir Alex Ferguson şi Arsene Wenger.

Ei se confundă cu istoria acestor două cluburi, care au fost nevoite să facă loc în vitrina cu trofee pentru a etala titlurile lor. Ferguson e de prin 1986 antrenor la United.

Zece ani mai târziu, Wenger a început duelurile cu scoţianul din postura de tehnician la Arsenal. Au trecut 13 ani în care cei doi „grei” ai Angliei s-au luptat în zeci de derby-uri.

De data aceasta, întâlnirea are o greutate infinit mai mare. Acum e vorba de gloria europeană, zecile de milioane de euro şi satisfacţia eliminării unei rivale. Wenger va face tot ce-i va sta în putere să-şi atingă visul, acela de a cuceri „Liga”. Şi-a îndreptat tânăra „artilerie” către Manchester, obstacolul în calea fericirii francezului.

Misiunea e una incredibil de grea. United e neînvinsă în Europa de 23 de partide, mai precis din mai 2007. Mai mult, gruparea din Manchester are un record formidabil pe teren propriu, acolo unde puştii londonezi vor atenta la succes.

Absenţe notabile

Ferguson are ceva probleme în linia defensivă. Flancul drept este descoperit după accidentările lui Neville şi O’Shea. Este de aşteptat ca puştiul Rafael Da Silva să intre ca titular.

De partea cealaltă, Arsene Wenger nu-i poate folosi pe Robin van Persie şi Gael Clichy, dar nici pe rusul Andrei Arşavin, care nu are drept de joc după ce a evoluat pentru Zenit în faza grupelor.

Şi fundaşul francez Mikael Silvestre, fostul jucător de la Manchester United, are ceva probleme la spate, pentru acesta existând totuşi şanse să apară pe „Old Trafford”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite