Ibrahimovici: "După 33 de ani mă retrag. Nu vreau să ajung să scuip sânge"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul formaţiei AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, crede că echipa italiană este ultima la care mai evoluează şi vrea să-şi încheie contractul la trupa patronată de Silvio Berlusconi, după care se va retrage din activitate.

Ibrahimovic a afirmat că AC Milan va fi ultima echipă la care va juca. "După 33 de ani cred că mă voi retrage. Nu vreau să închei scuipând sânge", a afirmat Ibrahimovic.

Atacantul formaţiei AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, se consideră "numărul 1", conform unui interviu acordat vineri publicaţiei Gazzetta dello Sport, înaintea meciului cu Juventus, contând pentru etapa a XXVIII-a a campionatului Italiei. "Mă simt numărul 1. Dacă crezi că eşti numărul 2, atunci este finalul. Chiar dacă nu ai câştigat niciodată Balonul de Aur, asta nu înseamnă că nu eşti numărul 1. Cred că Mourinho este la fel ca mine. Vrea noi provocări şi să câştige. Pentru a fi mereu numărul 1", a declarat Ibrahimovic.

Zlatan Ibrahimovic îşi întâlneşte în meciul de sâmbătă, de la ora 21.45, fosta echipă, Juventus Torino, la care a evoluat în perioada 2004-2006.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite