Iarba de acasă contra „dictaturii“ jucătorilor

Bayern are marele atu de a juca finala chiar pe propriul stadion, în timp ce la Chelsea, antrenorul Di Matteo le-a dat „liber“ în teren fotbaliştilor cu personalitate şi mare experienţă.

„Finala neaşteptată", aşa cum i s-a spus meciului Bayern - Chelsea, după ce „finala aşteptată" dintre Real şi Barcelona şi-a oprit iluzia la nivelul semifinalelor, se dispută între două echipe care n-au triumfat şi pe plan intern în acest sezon. Bayern a terminat pe locul doi în Germania, iar Chelsea pe şase în Anglia.

Având marea şansă de a juca ultimul act al Ligii chiar pe stadionul propriu, Allianz Arena, Bayern este o combinaţie între nucleul naţionalei Germaniei şi fantezia ofensivă a „aripilor" franco-olandeze, Ribery şi Robben.

Nu mai puţin de opt dintre titularii obişnuiţi ai münchenezilor, Neuer, Lahm, Badstuber, Boateng, Schweinsteiger, Kroos, Muller şi Gomez, vor face parte din lotul lui Joachim Low pentru Euro 2012 şi cei mai mulţi au şanse să joace chiar din primul minut în Ucraina şi Polonia.

Culoarea lui Bayern e dată însă de explozia din atac a cuplului Robben-Ribery. Care de multe ori are şi „arderi interne", dovadă conflictul dintre ei, soldat cu un croşeu în ochiul olandezului la pauza meciului tur cu Real Madrid. De la ei şi de la „maşina de goluri" Gomez se aşteaptă şi acum să facă diferenţa şi să dea forma finală „proiectului Bayern".

Bayern profit, Chelsea datorii

Implementată la München de managerul Uli Hoenes, consilierul cancelarului Angela Merkel, strategia financiară a lui Bayern e modelul după care se vor ghida, în mod normal, în viitor, toate cluburile din Europa după ce va fi implementată regula de fairplay financiar.

Echipa din München a înregistrat profit în fiecare dintre ultimii zece ani, având rezerve în bancă de peste 100 de milioane de euro, în timp ce adversara din finala Ligii, Chelsea, are datorii de aproape 900 de milioane de euro!

Mare parte acumulate din transferurile haotice de fotbalişti de după cumpărarea clubului de către Abramovici. De când a venit miliardarul rus, în 2003, londonezii au un minus de 644 de milioane de euro ca diferenţă între sumele încasate şi cheltuite pe fotbalişti.

Spre deosebire, Bayern are doar 215 milioane de euro în aceeaşi perioadă. Iar după ce Bundesliga a semnat un acord financiar superior cu 200 de milioane de euro pentru drepturile TV, iar creditul contractat pentru construirea Allianz Arena va fi acoperit în câţiva ani, Bayern ar putea deveni clubul numărul unu al Europei.

Antrenori fără nume, garanţia succesului

De cealaltă parte, lucrul care developează, poate, cel mai bine starea lucrurilor de la Chelsea este o curiozitate statistică. Una deloc întâmplătoare din câte se pare. „Albaştrii" au ajuns a doua oară în finala Ligii Campionilor în ultimii patru ani, de fiecare dată când antrenorul cu care au plecat la drum a fost demis, iar în locul lui a fost adus unul fără nume, cu care personalitatea jucătorilor importanţi ai echipei a putut să iasă mai bine la suprafaţă.

Aşa a fost în 2007/08, când autoritarul Mourinho a plecat după trei ani în care avusese succese doar pe plan intern. Abramovici l-a numit pe blajinul Avram Grant, care până atunci atrenase doar în Israel.

Echipa a fost condusă practic mai mult din teren de Drogba, Ballack, Lampard şi Terry, şi s-a bătut până în ultimul meci, atât la titlu, cât şi la Ligă, unde doar loviturile de pedeapsă au dus trofeul la Manchester.

Ultima şansă pentru Terry, Lampard şi Drogba

Aşa e şi acum, când „revoluţia" lui Villas Boas, care îi viza în special pe veteranii mai sus-amintiţi, cu excepţia lui Ballack - între timp plecat, a dat greş. Odată eliberaţi de schematismul portughezului, „greii" lui Chelsea au preluat controlul echipei mai mult sub protecţia antrenorului Di Matteo decât sub ordinele lui.

Prima dovadă a fost la returul cu Napoli. Libertate totală în teren pentru liderii Lampard şi Drogba, trecuţi pe linie moartă de Villas Boas, şi Chelsea şi-a regăsit identitatea.

La finalul meciului, câştigat cu 4-1 de englezi (după 1-3 în tur), Di Matteo a recunoscut sincer: „Eu doar am stat pe margine şi m-am bucurat la goluri". Exemplificatoare au fost scenele din timpul jocului, când Terry, ieşit din teren din cauza unei accidentări, a dat mai multe indicaţii de pe bancă decât Di Matteo!

După aceeaşi reţetă, cu Di Matteo „unul dintre ei", jucătorii lui Chelsea au început să lege succesele. Aşa a venit câştigarea Cupei Angliei şi, poate cel mai mare rezultat din acest sezon, eliminarea Barcelonei în semifinalele Ligii, când numai legăturile invizibile dintre jucători au putut ţine în frâu pe Nou Camp furia ofensivă a echipei lui Guardiola.

Şi acum, poate ultima şansă a carierei pentru Terry, Lampard sau Drogba, fotbalişti de vârf ai ultimilor zece ani pe plan mondial, să câştige Liga Campionilor.

2 jucători din loturile celor două echipe au mai câştigat Liga, amândoi de la Chelsea: Bosingwa şi Paolo Ferreira (ambii cu  FC Porto).

Tottenham ţine cu Bayern

Clasată pe locul patru în Premier League, Tottenham poate pierde participarea în Liga Campionilor dacă Chelsea va învinge Bayern! După sezonul 2005/06, când Anglia a avut cinci echipe în Liga Campionilor, ca urmare a câştigării trofeului de către Liverpool (care nu s-a calificat şi din întrecerea internă), UEFA a schimbat regulamentul.

Astfel, o ţară nu poate avea mai mult de patru echipe în Liga Campionilor, şi cum deţinătoarea trofeului are asigurată prezenţa direct în grupe, ocupanta locului patru din Premier League, în cazul de faţă Tottenham, va juca doar în Liga Europa. Dacă va câştiga Bayern finala, Chelsea va fi cea care va juca în Liga Europa.

Di Matteo, pe urmele lui Heynckes

Finala din acest sezon aduce faţă în faţă două situaţii diferite pe băncile tehnice. La 41 de ani, Roberto di Matteo tocmai a păşit pe „Everestul" carierei de antrenor odată cu venirea la Chelsea.

Fost jucător al „albaştrilor" între 1996 şi 2002, când a fost coleg şi cu Dan Petrescu, italianul antrenase, până la preluarea lui Chelsea, doar două echipe. Milton Keynes Dons şi West Bromwich Albion, cu ultima reuşind promovarea în Premier League cu Gabi Tamaş în echipă.

A fost dat afară însă după jumătate de an, din cauza rezultatelor slabe, iar în vara trecută a acceptat funcţia de secund a lui Villas-Boas pe Stamford Bridge.

La începutul lui martie, după ce ruptura dintre veteranii vestiarului şi Villas-Boas se lărgise iremediabil, patronul Abramovici l-a dat afară pe antrenorul portughez. Deşi i s-a reproşat că n-a plecat şi el cu Villas-Boas, omul care-l readusese pe Stamford Bridge, Di Matteo a acceptat oferta de a pregăti echipa până în vară. Un fel de Steaua nu se refuză, varianta britanică.

Abramovici visează la fabio Capello

Iar acum, noţiunea de provizorat e posibil să se transforme într-un contract pe termen lung, chiar dacă Abramovici îi caută înlocuitor, favorit fiind Capello.

„Ar trebui să rămână şi în sezonul viitor. Ne simţim bine cu el pe bancă", a spus căpitanul John Terry, susţinut chiar de adversarul de azi al lui Di Matteo, Jupp Heynckes. Iar germanul ştie ce ştie. În 1998, câştiga cu Real Madrid Liga Campionilor, dar spaniolii l-au dat afară.

Heynckes (67 de ani), fost atacant de legendă al marii rivale lui Bayern din anii '70, Borussia Monchengladbach, şi campion mondial şi european alături de actualul său şef, bavarezul Beckenbauer, e al treilea golgheter din istoria Bundesligii, cu 220 de goluri.

Ca antrenor însă, s-a întâlnit cu succesul numai la Bayern. Primele sale reuşite ca tehnician au venit pe banca münchenezilor, când a câştigat două titluri consecutive, la finalul anilor '80. Demiterea lui, în sezonul 1990/91, e regretată şi acum de managerul Uli Hoeness.

Cel mai mare succes al său rămâne câştigarea Ligii în 1998, când a adus trofeul lui Real Madrid după o pauză de 32 de ani. În rest, deşi a mai trecut pe la echipe ca Bilbao, Schalke, Benfica, sau Leverkusen, nu s-a lipit la trofee.

A trebuit să se reîntoarcă la München ca rezultatele să apară din nou. Deşi a clacat în întrecerea internă, locul doi şi înfrângere în finala Cupei, e acum în faţa egalării unui record: ar deveni al patrulea antrenor care câştigă Liga Campionilor cu două echipe diferite.

Antrenori câştigători cu echipe diferite

Ernst Happel: Feyenoord 1970, Hamburg 1983

Ottmar Hitzfeld: Dortmund 1997, Bayern 2001

Jose Mourinho: FC Porto 2004, Inter Milano 2010