FOTBAL: Ianis Zicu: "Eu nu am înjurat niciun suporter al echipei Dinamo!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul lui Dinamo, Ianis Zicu, a declarat, joi, că nu i-a înjurat pe fanii echipei sale în timpul meciului cu FC Argeş şi nu are cunoştinţă de vreo amendă care să îi fost aplicată de Jandarmerie pentru gesturile sale.

"Nu i-am înjurat pe fanii noştri, nu înţeleg cum s-a ajuns la aceasta interpretare. Îi respect foarte mult pe suporteri, chiar nu am ce să le reproşez. Le înţeleg supărarea, ştiu ce este în sufletul fiecărui suporter, pentru că toţi suntem dezamăgiţi după acest final de campionat. După ce am marcat golul, nici nu ştiam cum să reacţionez. Nu m-am bucurat, nu i-am înjurat pe cei prezenţi în tribune, nu am avut niciun conflict cu nimeni", a spus Zicu, pentru site-ul oficial al clubului.

Fotbalistul a mai declarat că nu ştie nimic despre amenda cu care ar fi fost sancţionat de Jandarmerie: "Despre amenda Jandarmeriei? Nu ştiu nimic, am aflat din presa. Nu m-a anunţat nimeni şi nu văd cum aş fi putut eu să-i incit pe suporterii noştri".

Ianis Zicu a marcat un gol în meciul FC Argeş-Dinamo, scor 5-2, iar imediat după reuşita sa mai mulţi fani ai roş-albilor au pătruns în teren cu intenţia de a-i aplica o corecţie fizică. Potrivit Jandarmeriei, Zicu a fost amendat cu 1.000 de lei pentru injurii şi gesturi obscene adresate propriilor fani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite