Dinamo II se transferă la „U“ Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foştii investitori din „Ştefan cel Mare” nu rămân mult timp fără echipe. Dacă Vasile Turcu s-a arătat dispus să meargă la FC Argeş sau la Universitatea Craiova, Walter şi-a găsit şi el o echipă. Este vorba despre Universitatea Cluj, formaţie din Liga a II-a.

Omul de afaceri tratează de zor cu Primăria municipiului Cluj preluarea pachetului majoritar de acţiuni. Dacă planul său va da roade, Walter va veni cu întăriri tot de la Dinamo.

primarul confirmă tratativele

Rămasă fără antrenor după plecarea lui Dorinel Munteanu, „U” Cluj urmează să fie preluată de Cornel Ţălnar, momentan tehnician la Dinamo II. Walter vrea ca, în contul banilor pe care trebuie să-i recupereze de la Badea şi Borcea, să facă o serie de transferuri de la echipa secundă a „câinilor”.

Astfel, A. Vlad, A. Niţu, G. Marcu, D. Bucşă, Mendy şi Dragoş Grigor ar putea lua drumul Ardealului. Primarul Clujului, Sorin Apostu, a confirmat tratativele cu Walter: „Dânsul şi-a arătat interesul să preia pachetul majoritar de acţiuni de la U Cluj. El va decide noul antrenor“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite