Hodgson, prins între Terry şi Ferdinand

0
Publicat:
Ultima actualizare:
JohnTerry şi Rio Ferdinand nu mai pot alcătui cuplul de fundaşi centrali ai Angliei
JohnTerry şi Rio Ferdinand nu mai pot alcătui cuplul de fundaşi centrali ai Angliei

Selecţionerul „leilor“ nu l-a convocat pe fundaşul lui Manchester United nici după accidentarea lui Cahill din cauza disputei acestuia cu stoperul lui Chelsea.

Ca de obicei înaintea unui turneu final, naţionala Angliei e o oală sub presiune. Cu o lună şi jumătate înaintea competiţiei din Polonia şi Ucraina, insularii nu aveau nici antrenor, nici căpitan. Fabio Capello, selecţionerul care a calificat echipa la Euro, demisionase la începutul anului, după ce şefii federaţiei i-au retras banderola lui John Terry fără a-l consulta şi pe el.

Motivul pentru care a fost pedepsit fundaşul lui Chelsea e sursa unui alt conflict. Terry a fost acuzat de rasism de Anton Ferdinand, nimeni altul decât fratele lui Rio Ferdinand, stoperul lui Manchester United şi om de bază în naţionala Angliei în ultimii zece ani.

Kelly are doar 2 minute jucate la naţională

Comisia federaţiei care va judeca acest caz se va întruni după Euro, iar noul selecţioner, Roy Hodgson, a considerat, probabil, că Terry şi Rio Ferdinand nu pot coabita în lotul Angliei în această perioadă. Astfel, a trebuit să renunţe la unul, iar cel sacrificat a fost jucătorul lui United. Argumentul invocat de Hodgson însă, în conferinţa de presă, a fost „motiv fotbalistic". „Ce motiv????", a scris plin de nervi Ferdinand pe contul său de Twitter, iar presa din Anglia a luat foc mai ales după ce Hodgson l-a chemat în locul accidentatului Gary Cahill pe cvasidebutantul Martin Kelly de la Liverpool, care apucase să bifeze doar 2 minute la naţională.

„E clar că motivele nu sunt fotbalistice din moment ce nu se apelează nici în situaţii de criză la experienţa lui Rio", scrie „The Sun", subliniind că Anglia avea cu atât mai multă nevoie de un asemenea jucător cu cât a pierdut chiar înainte de Euro doi fotbalişti de experienţă din lot: Gareth Barry de la Manchester City şi Franck Lampard de la Chelsea.

Impresarul lui Rio: „E ruşinos!"

Presa engleză demontează şi aşa-zisele „motive fotbalistice": Ferdinand a bifat 30 de meciuri în acest sezon de Premier League, doar cu unul mai puţin decât Terry, şi cu 20 mai multe decât Kelly! „Să tratezi un jucător ca Rio Ferdinand, care a fost căpitanul naţionalei şi a jucat de 81 de ori pentru Anglia, în asemenea mod e ruşinos! O lipsă totală de respect din partea selecţionerului şi a federaţiei", a declarat şi impresarul lui Ferdinand.

N-a jucat la niciun European

Rio Ferdinand a fost inclus în loturile Angliei pentru ultimele patru Mondiale, chiar dacă la două dintre ele n-a jucat. În 1998 n-a fost folosit, iar în 2010 s-a accidentat în cantonament. Dar Euro 2012 ar fi fost primul European la care ar fi jucat, pentru că pe cel din 2004 l-a ratat din cauza suspendării pentru că nu a efectuat un test antidoping, iar în 2008, insularii nu s-au calificat.

Rooney, absent în primele două meciuri

Mai mult, naţionala Angliei nu se va putea baza la turneul din Polonia şi Ucraina în cele mai grele partide din grupă nici pe cel mai bun om al său. Wayne Rooney, atacantul lui Manchester United şi golgheterul naţionalei, e suspendat pentru primele două partide, tocmai cele cu Franţa şi Suedia, adică principalele contracandidate la calificarea în sferturile de finală. Vârful va reintra abia în al treilea meci, cel cu Ucraina, care ar putea să nici nu mai conteze dacă englezii vor pierde primele jocuri.

81 de selecţii la naţionala Angliei a strâns Rio Ferdinand, dintre care 7 în postura de căpitan, şi a marcat 3 goluri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite