FOTBAL: Portarul Lars Hirschfeld (CFR Cluj) va semna cu Energie Cottbus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul canadian Lars Hirschfeld, legitimat la CFR Cluj în ultimul an şi jumătate, a ajuns la un acord de principiu pentru un transfer la formaţia din 2.Bundesliga, Energie Cottbus, acolo unde evoluează românii Ovidiu Burcă şi Emil Jula, informează presa germană.

Hirschfeld a fost achiziţionat de CFR Cluj în iarna anului trecut în schimbul a aproximativ un milion de euro de la Rosenborg Trondheim, însă în perioada petrecută în Gruia nu a reuşit să se impună în faţa lui Stăncioiu şi Nuno Claro, având evoluţii sporadice.

În această vară, CFR Cluj l-a transferat şi pe slovacul Boris Peskovic, iar în lotul primei echipe se aflau astfel nu mai puţin de patru portari.

Conform presei germane Hirschfeld şi-a luat rămas bun de la gruparea clujeană în cursul zilei de luni şi urmează să încheie un contract cu Energie.

În vârstă de 30 de ani, Hirschfeld a mai fost legitimat la Energie Cottbus între 1998 şi 2000, însă nu a evoluat în niciun meci, iar în cariera sa a mai trecut pe la Tottenham Hotspurs, Luton Town, Gillingham, Dundee şi Tromso.

Energie Cottbus, la care joacă românii Ovidiu Burcă şi Emil Jula, a retrogradat la finalul sezonului în liga a doua germană.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite