Hansa Rostock vinde bilete la un meci, deşi îl va disputa cu porţile închise
0
Clubul din liga a doua germană Hansa Rostock a pus în vânzare bilete pentru meciul cu Dynamo Dresda, de duminică, deşi echipa a fost sancţionată să dispute partida cu porţile închise, în urma incidentelor provocate de fani la o întâlnire cu St.Pauli din luna noiembrie, informează AFP.
Opt poliţişti şi doi suporteri au fost răniţi, pe 19 noiembrie, în ciocnirile survenite după meciul dintre Hansa Rostock şi St.Pauli, contând pentru liga a doua din Germania. De asemenea, au fost arestate 30 de persoane.
Sancţionată de federaţie să dispute cu porţile închise meciul cu Dynamo Dresda, de duminică, echipa Hansa Rostock a decis să pună în vânzare bilete, iar fanii au început să le cumpăre, din solidaritate cu formaţia lor, deşi ştiu că nu vor putea intra pe stadion. "În câteva zile, am vândut peste 2.000 de bilete şi am primit comenzi pentru mult mai multe. Prin vânzarea biletelor, încercăm să reducem cât mai mult pagubele financiare", a declarat directorul sportiv Stefan Beinlich.