Hagi se antrenează să plece!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi toată presa turcă vuia ieri de ştiri privind demiterea cu efect imediat a lui Hagi de la Galatasaray, soarta antrenorului român este în continuare incertă.

Cel puţin până săptămâna viitoare, după Adunarea Generală de duminică! „Luni sau marţi va avea loc o întâlnire cu conducerea clubului şi probabil că atunci se va lua o decizie. Dacă va fi vorba de o despărţire, va avea loc şi o conferinţă de presă, cum e normal nu?", a declarat la GSP TV Ioan Becali.

Sâmbătă are meci amical

Hagi, care ieri-dimineaţă a condus primul antrenament după trei zile libere, are azi două şedinţe de pregătire alături de Stancu şi compania şi va sta şi sâmbătă, când este programat un amical, pe banca Galatei, mai spune fostul agent FIFA. Suma cu care Hagi ar urma să fie despăgubit de Galatasaray este şi ea un subiect de mare dispută în presa turcă. De la 1,7 milioane de euro s-a coborât la 500 de mii (în funcţie de publicaţie), plătibili în două tranşe.

Deşi e puţin probabil ca „Regele" să plece cu mâna goală de la Istanbul, având în vedere negocierile între partea română şi cea turcă, „Hagi nu vrea să profite de Galatasaray", mai spune Becali: „Este de-al casei, iar plecarea lui nu se poate face decât cu acordul ambelor părţi". 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite