Hagi, mâncat de „crocodili“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Erorile arbitrilor şi ale propriilor jucători au fost fatale pentru Galatasaray, învinsă cu 2-0 pe terenul campioanei Bursaspor. Un gol din ofsaid şi o gafă de portar au provocat prima înfrângere suferită de Galatasaray în 2011.

Gică Hagi s-a întors ieri la Bursa, oraş unde a fost primit ca un "Rege" în 2003, mandatul său la cârma „verzilor" încheindu-se atunci după doar câteva etape. De această dată, „crocodilii" de la Bursaspor i-au fost adversari, într-o nouă tentativă de a triumfa cu Galata împotriva unei echipe cu pretenţii din Turcia.

N-a fost să fie, în primul rând din cauza găurilor din apărare. Peste problemele de efectiv (accidentarea lui Zan, suspendarea lui Cana şi absenţa lui Neill, plecat la Cupa Asiei) s-a suprapus şi gafa portarului Ufuk, care a scăpat în poartă un şut de la peste 40 de metri!

Concurentul columbianului Zapata greşise şi la primul gol al lui Bursaspor, când a ieşit hazardat pentru a-l bloca pe scoţianul Miller.

E adevărat, fostul atacant al lui Glasgow Rangers se afla în ofsaid, Gică Hagi având astfel motive întemeiate de a pune înfrângerea şi pe seama arbitrilor. Cu atât mai mult cu cât căpitanul Galatei, Ayhan Akman, a primit două „galbene", lăsându-şi colegii în inferioritate numerică încă din minutul 65.

„Motanul" Stancu n-a zgâriat deloc

Remarcat în meciul de debut cu Sivasspor, Bogdan Stancu era anunţat titular, însă Gică Hagi s-a răzgândit şi l-a ţinut pe banca de rezerve. „Motanul" a intrat în joc abia la începutul reprizei secunde, la scorul de 0-2, fiind incapabil să influenţeze rezultatul final.

De altfel, singura ocazie notabilă a echipei lui Hagi în partea secundă a fost o lovitură liberă de la 20 de metri, bătută peste poartă de Culio. Galatasaray rămâne pe locul şapte şi se îndepărtează tot mai mult de locurile care duc în Europa.

Hagi n-a bătut nicio echipă din primele cinci

Loc    Adversar        Scor

1    Trabzonspor    0-2
2    Bursaspor    0-2
3    Kayserispor    0-0
4    Fenerbahce    0-0
5    Beşiktaş        1-2

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite