Guidolin: "Torje este un jucător care merită să îl iau în considerare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Udinese, Francesco Guidolin, a declarat că fotbalistul Gabriel Torje, care a marcat golul egalizator la meciul cu Palermo, scor 1-1, creşte mult şi merită să fie luat în considerare, informează presa italiană.

"Torje a înscris un gol frumos, creşte mult şi este un jucător care merită să îl iau în considerare. Cred că poate să dea mult în viitor şi are nevoie doar să se adapteze aceste noi realităţi, că pentru el nu este doar o echipă nouă, ci şi obiceiuri şi stil de viaţă noi", a spus Guidolin.
"Torje o salvează pe Udinese: 1-1 cu Palermo", a notat calciobloglive.it, în timp ce Il Messagero Veneto a scris: "Torje egalează, Udinese respiră", iar Soccer Magazine a titrat: "Torje limitează daunele: Palermo - Udinese 1-1".

Fotbalistul echipei Udinese, Gabriel Torje, a înscris golul egalizator în meciul disputat, sâmbătă seară, în deplasare, cu echipa Palermo, scor 1-1 (0-1), în etapa a XXIX-a a campionatului Italiei.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite