Gudjohnsen va juca la AEK Atena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform presei elene, atacantul ar putea încasa 650.000 de euro anual.

Atacantul islandez Eidur Gudjohnsen, în vârstă de 32 de ani, fost jucător la Chelsea şi FC Barcelona, a semnat, marţi, pentru două sezoane cu AEK Atena, a anunţat câştigătoarea Cupei Greciei.

AEK nu a anunţat valoarea transferului, însă Gudjohnsen ar putea încasa 650.000 de euro anual, conform presei elene.

Gudjohnsen, format în Islanda la Valur Reykjavik, a debutat în 1995 la PSV Eindhoven, trecând apoi pe la Bolton, Chelsea şi FC Barcelona. În ultimele două sezoane, el a jucat la AS Monaco, apoi în Anglia, la Tottenham, Stoke City şi Fulham, la fiecare câte şase luni.

El a jucat de 67 de ori pentru Islanda şi a marcat 24 de goluri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite