Greu fără Cristi Chivu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greu fără  Cristi Chivu
Greu fără Cristi Chivu

Naţionala a primit 14 goluri în cele 17 partide oficiale din ultimul deceniu, în care jucătorul lui Inter nu a fost pe teren. În lipsa căpitanului, România a scăpat fără gol doar în faţa unor adversari precum Luxemburg, Liechtenstein, Insulele Feroe sau Finlanda.

Cu o săptămână şi jumătate înaintea meciului cu Serbia de la Constanţa, din preliminariile CM 2010, selecţionerul Victor Piţurcă a primit două lovituri. Nu îi va putea folosi pe căpitanul Cristi Chivu şi pe mijlocaşul Florentin Petre.

Chivu a primit vestea marţi seară. După perioada neagră pe care o traversează la Inter Milano, unde a jucat un singur meci în ultimele 25 de zile, fundaşul va rata şi importanta partidă cu Serbia. Chivu are o leziune destul de serioasă la muşchii aductori, afecţiune care nu a fost descoperită până marţi.

Accidentarea fundaşului slăbeşte considerabil compartimentul defensiv al tricolorilor. Chivu a lipsit în 17 partide oficiale din 1999 încoace. În aceste meciuri, România a încasat 14 goluri. Singurul adversar tare care nu a marcat, în absenţa lui Chivu, a fost Olanda. În rest, doar Luxemburg, Liechtenstein, Insulele Faroe sau Finlanda nu au reuşit să înscrie împotriva selecţionatei române lipsite de căpitanul ei tradiţional.

Pe lângă Chivu, tricolorii nu vor putea conta nici pe activul mijlocaş Florentin Petre. „Piticul” s-a accidentat la ultimul meci de campionat şi va sta trei săptămâni. „De Chivu chiar îmi pare rău că nu va putea juca, pe mine are cine să mă înlocuiască”, a spus Petre. Meciul contra Serbiei se va disputa pe 28 martie, ora 20.45 şi va fi transmis în direct de Antena 1. 

Austria, fără vedete

Dietmar Constantini, selecţionerul naţionalei Austriei, a anunţat un lot de 23 de jucători pentru partida contra României, din preliminariile CM din 2010. Mijlocaşul ofensiv Andreas Ivanschitz, în vârstă de 25 de ani, nu figurează în lotul de 23 de fotbalişti, principalul motiv fiind că şi-a pierdut locul de titular la formaţia greacă Panathinaikos Atena.

Alţi absenţi importanţi sunt Martin Stranzl (Spartak Moscova) şi portarul lui Juventus, Alexander Manninger, accidentat. Meciul Austria-România va avea loc la 1 aprilie, la Klagenfurt şi va fi transmis în direct de postul Pro TV (ora 21.30).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite