Gigi se retrage din viaţa publică!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momentul reinstalării lui Lăcătuş pe banca Stelei a fost folosit de către Gigi Becali pentru a face o „spovedanie publică”. „Vă anunţ că mă retrag din viaţa publică. Nu am reuşit

Momentul reinstalării lui Lăcătuş pe banca Stelei a fost folosit de către Gigi Becali pentru a face o „spovedanie publică”. „Vă anunţ că mă retrag din viaţa publică. Nu am reuşit în politică şi aşa voi face. Ieşirile mele vor fi rare de acum înainte.  Îmi voi duce la îndeplinire obiectivele mele, adică banca şi televiziunea, dar nu voi neglija nici Steaua. Hobby-ul meu va fi oieritul”, a replicat latifundiarul.

Confesiunea lui Gigi nu s-a oprit aici: „Vreau să cer iertare oamenilor din sport pe care i-am deranjat şi i-am supărat. Nu înseamnă că mi-e frică, dacă spun că le cer iertare lui Hagi şi Dorinel”.

Surse autorizate susţin însă că, de fapt, Gigi Becali nu vrea decât să se împace cu fanii şi să încerce o contraofensivă generalilor din Armată, care au ameninţat că vor să răscumpere echipa de fotbal.

Mai mult, Gigi negociază deja revenirea în Ghencea şi a lui Adrian Ilie, tot pe funcţia de manager general. Deşi a criticat transferul lui Arthuro, Becali e mulţumit de Kapetanos şi Thiago, celelalte achiziţii făcute de „Cobra”, în vară.

În schimb, Becali e supărat pe ceilalţi jucători aduşi pe bani mulţi, ca Semedo, Toja sau Bogdan Stancu, aceştia venind însă pe altă filieră.

Se simte lucrat de Ioan Becali


Dorinel Munteanu a rămas mut când, aflat în vacanţă în Germania, a primit vestea, prin intermediul impresarului său, că a fost dat afară de la echipă. „Sunt uimit. Nu ştiu ce voi face de acum înainte.

Consider că mi-am făcut datoria la Steaua. Am văzut şi eu declaraţiile lui Gigi Becali... Trebuie să mă resemnez. Nu regret faptul că am venit în Ghencea. Am avut un program infernal şi am nimerit într-un moment dificil”, a comentat Munti.

Chestionat într-o emisiune televizată dacă regretă că a renunţat la colaborarea cu Ioan Becali, Munti a replicat: „Am fost impresariat de fraţii Becali puţin timp, după care am renunţat.

Ce pot să spun acum este doar că îmi este greu“. Antrenorul a lăsat de înţeles că se simte lucrat de Ioan Becali. Impresarul l-a criticat permanent pe Dorinel de când a preluat Steaua şi s-a bucurat când a fost dat afară din Ghencea.

Astfel, Gigi mai trebuie doar să-i plătească lui Dorinel clauza de reziliere, în valoare de 200.000 de euro.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite