Gigi Becali nu scapă de spectrul retrogradării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul stelist pretinde că noul Regulament Disciplinar îl avantajează, dar oameni din FRF spun că noile prevederi sunt chiar mai dure decât cele vechi în legătură cu premierea altor echipe. Pentru stimularea unei alte echipe pentru a juca corect, Gigi Becali poate fi amendat cu un milion de lei şi suspendat pe doi ani, iar Steaua poate juca în Liga a II-a.

Cazul “Valiza” se poate transforma într-un dezastru de proporţii pentru Gigi Becali dacă s-ar putea valida toate acuzaţiile pe care DNA încearcă să le demonstreze.

Cel mai vulnerabil pare a fi însă pe plan sportiv, având în vedere că pentru a fi cercetat ca persoană, pentru mită, ar trebui demonstrat că fotbaliştii sunt funcţionari. Steaua poate suferi cele mai grave repercusiuni ale acestui caz.

“S‑ar putea impune şi retrogradarea Stelei dacă se va ajunge la concluzia că este vorba de corupţie”, a spus preşedintele FRF, Mircea Sandu. Becali rămâne însă optimist şi crede că noul regulament îl fereşte de situaţia de a-şi vedea echipa retrogradată.

„Acum trebuie să se rejudece cazul «Valiza». Pentru mine este avantajos, pentru că s-a schimbat un articol de regulament. Steaua trebuie judecată după noul regulament. C

e poate ieşi decât maximum o premiere, care nu poate duce decât la nişte pedepse şi o amendă în plus. Steaua nu poate fi depunctată după noul regulament, nici retrogradată”, a spus Becali la sport.ro.

Cu toate că patronul Stelei debordează de optimism, un oficial FRF spune că echipa poate fi retrogradată chiar şi după noul regulament.

„În noul Regulament Disciplinar pedepsele sunt chiar mai mari decât în cel vechi. Nu ştiu de ce are Gigi Becali impresia că îl favorizează. Mă rog, fiecare parte îşi susţine cauza. Cert este că pentru stimularea unei terţe echipe există şi pedeapsa retrogradării”, ne-a spus un oficial FRF.

Becali continuă premierile

Patronul stelist nu pare intimidat de cele întâmplate în ultimul timp şi anunţă că le va premia pe adversarele lui Dinamo. „Când începe returul, o să dau două milioane echipei care bate pe Dinamo“, a declarat Becali la GSP TV.

Procurorii DNA: „Jucătorii au statutul de funcţionar”

Gigi Becali pare a avea şanse tot mai mici de a ieşi curat din ancheta DNA. Astfel, procurorii au demonstrat faptul că atât fotbaliştii de la Gloria Bistriţa, cât şi cei de la Universitatea Cluj au statut de funcţionari.

„S-a constatat că 13 din cei 15 jucători de fotbal, respectiv Pădureţu Răzvan, Matei Dan Marius, Borza Adrian Dumitru, Abrudan Octavian, Albuţ Septimiu Călin, Târnăveanu Călin, Pîglişan Sabin Ioan, Oncica Ştefan Sorin, Iftodi Daniel, Mîndrean Sergiu Sebastian, Păcurar Alexandru, Nalaţi Adrian, Chibulcutean Alin Nicu, care au făcut deplasarea la  Bucureşti pentru meciul din data de 12.05.2006, din etapa cu nr.27 a Diviziei A şi cărora le-a fost adresată promisiunea de bani, aveau perfectate contracte de muncă, fiind jucători profesionişti şi salariaţi în conformitate cu prevederile art.10 şi art.11 din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal al F.R.F...

Din analiza prevederilor se constată că jucătorii de fotbal ai „Gloria 1922 Bistriţa”, cărora le‑au fost promise de către învinuitul Becali George sume de bani cuprinse între 5.000–10.000 euro, se încadrează în dispoziţiile art.254 Cod Penal, întrucât aceştia au calitatea de funcţionari în sensul legii penale”, se arată în rechizitoriu. 

Pepe Moreno vrea în Ghencea

Deşi Steaua este în plin scandal, atacantul columbian Pepe Moreno a declarat pentru publicaţia “Futbol a lo Grande” că dorinţa sa este să revină în Ghencea. “Am jucat în România la Steaua, iar Steaua mă vrea din nou.

Este o ofertă foarte bună. Nu-mi displace ideea de a evolua în Paraguay, de unde am oferte, dar, dacă ar fi să aleg, vreau să joc în România”, a spus Pepe Moreno. În vârstă de 27 de ani, acum la America de Cali, a mai jucat la Steaua în perioada ianuarie-mai 2008, el aparţinând de clubul argentinian Independiente.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite