Gigi Becali a fost prins cu minciuna de SRI
0Finanţatorul FC Steaua a încercat în zadar să convingă anchetatorii că nu a dat şpagă echipei Universitatea Cluj. SRI a descoperit că Gigi Becali se afla de fapt la Ploieşti în ziua în care susţinea că a semnat, la palatul său din Capitală, antecontractul de vânzare-cumpărare a unui teren în Cluj.
Finanţatorul FC Steaua a fost avertizat de preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir că această procedură de premiere este interzisă de regulament şi că este pasibil de sancţiuni conform Regulamentului FRF. Gigi Becali nu s-a lăsat însă intimidat de „avertismentele” şefului LPF. „Gigi, din punct de vedere sportiv, dacă ai trimis, încă o dată, dacă ai trimis banii pentru premiere, eşti pasibil de pedeapsă, între şase şi nouă puncte şi amendă. Să ştii!” – i-a transmis Dumitru Dragomir lui Gigi Becali, care a replicat scurt: „Mi-o belesc!”.
Conform DNA, Becali a recunoscut în discuţiile avute cu Dumitru Dragomir că suma de 1,7 milioane de euro era destinată pentru premierea echipei Universitatea Cluj, acceptând chiar şi o posibilă sancţiune disciplinară din partea FRF. Ieri, preşedintele Ligii a spus că premierea echipelor este o practică veche de 86 de ani şi că, oricum, el vorbea cu Becali „la caterincă” atunci când i-au fost interceptate convorbirile telefonice.
Rezervele, „premiate” cu câte 10.000 de euro
Procurorii susţin că Gigi Becali s-ar fi folosit de fotbaliştii clubului Steaua Mirel Rădoi şi Petre Marin, prin intermediul cărora ar fi transmis jucătorilor de la Universitatea Cluj mesajul său legat de oferta financiară.
De altfel, Mirel Rădoi i-a spus lui Becali că fotbaliştii clubului universitar au îndoieli cu privire la sumele pe care le vor primi: „Ziceau: «Băi, păi majoritatea suntem cu voi, numai că problema asta e: să nu dea la unu trei mii şi la unu două sute»”. Rădoi i-a asigurat însă pe fotbaliştii clujeni că vor fi „premiaţi” chiar şi cei care nu sunt titulari: „Şi ăia care nu joacă tot iau cel puţin zece mii”.
Într-o altă discuţie telefonică, Petre Marin l-a informat pe Becali că a vorbit cu fotbalistul Universităţii Cluj Gigel Coman, solicitându-i să le transmită coechipierilor săi că banii vor ajunge cu siguranţă la ei: „Bă, vorbeşte cu ăia acolo că mâine vin banii acolo! Mâine vă ajung banii”.
Miza: 5,5 milioane de euro de la UEFA
Anchetatorii au explicat care era miza financiară pentru echipa Steaua Bucureşti, proprietatea lui Gigi Becali, dacă Universitatea Cluj bătea CFR Cluj. „Miza acestui meci de fotbal implica interese duble, respectiv cele de ordin sportiv, ce ţin de palmaresul fiecărui club de fotbal, precum şi cele de ordin financiar, echipa campioană naţională a României având acces direct în cea mai prestigioasă competiţie europeană intercluburi, şi anume Liga Campionilor Europeni, aflată sub tutela UEFA, precum şi avantaje financiare consistente de peste 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de UEFA pentru fiecare echipă calificată în grupele Ligii Campionilor.
Alte avantaje materiale ar fi putut fi obţinute din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu şi din atragerea unor importanţi sponsori”, se arată în rechizitoriul din dosarul „Valiza”. Gigi Becali a încercat să-l convingă şi pe finanţatorul clubului de fotbal „Dacia Mioveni”, Gigi Neţoiu, că valiza cu euro era pentru achiziţionarea unui teren în Cluj. Numai că la insistenţele lui Neţoiu, Becali a recunoscut că ar fi pregătit banii pentru jucători, dar că pe parcurs s-ar fi răzgândit.
„Banii erau pentru teren!” – i-a explicat Becali finanţatorului de la „Dacia Mioveni”. „Du-te, mă, cu terenul tău! (...) Fi-ţi-ar terenul al dracu! Aşa ai crezut tu că ăia vând. Eu ştiu asta, că vroiau să vândă ăia meciul!” – i-a replicat Neţoiu.
De altfel, Gigi Neţoiu l-a învăţat pe Becali să zică că, deşi a intenţionat să premieze echipa U Cluj, şi-a dat seama că nu e bine ce face şi s-a răzgâdit. „Zici aşa: uite, Dumnezeu m-a luminat.Mi-a dat: băi, e bine ce fac eu? Nu e bine ce fac eu! Şi m-am răzgândit!”.
„Cancelare, sunt prea şmecher”
Ulterior, Becali l-a sunat şi pe „cancelarul” său, Virgil Becali, căruia i-a prezentat această versiune de apărare. Apoi a început să tune şi să fulgere la adresa DNA: „Cancelare, hai să-ţi dau o veste, ca să vezi că sunt prea puternic, mâncaţi-aş, şi prea şmecher şi că sunt prea inteligent, geniu. (...) Merg la DNA şi zic:„Daţi-mi şpagă ca să vă învăţ meserie! Bă, băiatule, fotbalistul nu e funcţionar, deci el nu poate fi încadrat pe luare de mită. Iau de la Ministerul Muncii că fotbalistul nu e funcţionar. Îi distrug cu asta. Mă, îţi dai seama?! Dar după aia...demisiile lor. Cheltuiră bani degeaba. Înţelegi?”.
Alibiuri demontate
Gigi Becali a încercat să susţină în faţa procurorilor că suma de 1,7 milioane de euro din valiză erau pentru cumpărarea unui teren în Cluj. El a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pe care l-a antedatat pentru data de 15 aprilie. Contractul ar fi fost parafat între orele 12-13 la Palatul lui Becali din strada Aleea Alexandru.
Unul din „martorii” tranzacţiei, Victor Piţurcă, a declarat sub jurământ că acel antecontract olograf l-a semnat „într-o după-amiază, şi cu certitudine mult mai înainte de a apărea în presă”. Potrivit datelor furnizate de SRI, listingul cu identificarea traficului telefonic şi al celulei de localizare îl plasează pe selecţioner în această dată în intervalul orar 00.28-17.59 la locuinţa sa din Pipera. De altfel, telefonul mobil al lui Gigi Becali a fost localizat de SRI în Ploieşti, la o întrunire politică.
El s-a întors la Bucureşti în jurul orei 14, dar abia la 17.32 a ajuns la domiciului din cartierul Pipera. Un alt „martor”, Radu Marino, a fost localizat de SRI, pentru acea dată, în intervalul orar 9.00-13.00 în sediul Judecătoriei Cluj, unde avea un proces, lucru confirmat de avocatul său, dar şi de persoana cu care era în litigiu.
Victor Piţurcă: „Băieţii vroiau... pac, pac”
Într-o discuţie telefonică din 9 aprilie 2008, selecţionerul echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă l-a avertizat pe Gigi Becali că fotbaliştii de la Pandurii Târgu Jiu erau supăraţi că nu au primit prime pentru că au bătut cu 2-1 echipa CFR Cluj.
Gigi Becali: Mie îmi convine să salvez Mioveniul, eşti nebun!
Victor Piţurcă: Să salvezi Mioveniul?
Păi da! Păi nu m-am băgat, mă? Nu ştii că şi Mioveniul e tot a mea?
Da, mă, da’ au...ciudă ăştia pe tine, jucătorii de la Pandurii, să-mi bag p...în mă-sa!
De ce?
Au zis că ţi-au pus acatiste, că-ţi...
Păi de ce?
Că nu le-ai dat nimic, auzi?
Parcă eşti nebun la cap!
Nu ştiu, mă! Eu spun ce ţi-am spus aseară. Te-am sunat aseară, că eram acolo în cantonament.
Păi, dacă le-am dat atunci „o sută”!
Lasă, bă, aia, Gigi! Pui sula cu prefectura! Ce dracu! Aia a fost pentru altceva. Ce ăia le-au dat...”
Lasă, bă, că...
Le-au dat ăia ceva? Sau ce?
Bă, stai liniştit, da?
Nu, da’ nu le-a dat, da’ eu ce să...
Păi da, nu le-a dat, da’ eu ce să...
Păi ştiu eu ce combinaţie ai avut tu atunci cu ăia. Băieţii vroiau..pac, pac!
Bă! Stai liniştit, da?
Ce vrei, nu?
Stai liniştit, da?
Stau, stau!
Luptătorul anticomunist Raul Volcinschi a spus la DNA că s-a deplasat la Bucureşti cu trenul Intercity, deoarece beneficia de reducere de 100% a călătoriei în calitate de deţinut politic. Din datele furnizate de CFR Călători Cluj a reieşit că singura deplasare făcută de acesta, în condiţii de gratuitate totală, a fost efectuată trei zile mai târziu, pe 18 mai 2008.