Gică Popescu: „FRF nu a avut respect”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru Gică Popescu, numirea lui Răzvan Lucescu la cârma echipei naţionale nu a picat deloc bine. „A fost o lipsă de respect din partea FRF faptul că Gică Hagi sau Dan Petrescu nu au fost contactaţi înaintea lui Lucescu. Meritau asta. Dan Petrescu este cel puţin egalul lui Răzvan ca antrenor”, a spus „Baciul”.

„Pentru Răzvan Lucescu am un respect deosebit ca antrenor, are calităţi certe. Nu degeaba l-am şi ofertat acum ceva vreme, ştim de ce este capabil”, a afirmat preşedintele echipei FC Timişora, Gheorghe Chivorchian. Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, este alături de fiul lui Mircea Lucescu, deşi a fost luat prin surprindere de alegerea sa ca tehnician al tricolorilor.

Lucescu jr, sprijinit de preşedinţii din liga I

„Îl apreciez foarte mult pe Răzvan Lucescu. Chiar dacă numirea sa este oarecum surprinzătoare, cred că are calităţile necesare unei asemenea funcţii şi poate obţine rezultate. Sunt alături de el, chiar dacă n-am lucrat niciodată împreună sau am mai avut unele divergenţe. Dacă va avea şi rezultate, vom vedea”, a precizat Stoica.

La celălalt „pol”, se află antrenorul Oţelului, Petre Grigoraş, care îi rămâne fidel lui Gheorghe Hagi.

„Dintre cei trei tehnicieni îl prefer pe Hagi, deoarece am o stimă deosebită pentru el. În plus, ar merita încă o şansă, pentru că la prima sa numire era tânăr şi nici nu i-a fost acordată perioada de timp de care avea nevoie să pregătească o formaţie. Însă nu am nimic împotriva numirii celorlalţi doi antrenori”, a declarat Grigoraş.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite