Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Gerard Houllier revine pe bancă în Premier League

10 septembrie 2010, 09:19 |  Autor: Robert Helbet | 

Cuvinte cheie: gerard houllier, aston villa, premier league,

Gerard Houllier

Gerard Houllier

 

Tehnicianul francez Gerard Houllier, afectat în trecut de probleme cardiace, a preluat formaţia din Premier League Aston Villa, după ce ultimii trei ani a fost director tehnic la "naţionalele" Franţei.

Gerard Houllier a renunţat la şefia Direcţiei Tehnice Naţionale a Federaţiei Franceze pentru a se ocupa de Aston Villa. Decizia sa a produs mirare, fiindcă antrenorul de 63 de ani a preferat să renunţe la un post călduţ şi puţin solicitant, pe care-l ocupa din 2007 încoace, pentru unul ce i-a adus necazuri în trecut. Mai precis în 2001. Atunci, pe când era la Liverpool, el a suferit o criză cardiacă şi a trebuit operat. Ulterior, a revenit la pregătirea "cormoranilor", dar nu s-a mai putut implica total, sfârşind printr-o despărţire, în 2004.

S-a întors pe bancă în 2005, la Olympique Lyon, unde a cucerit două titluri, reuşite facilitate şi de faptul că a preluat o echipă în perioada sa de vârf. S-a simţit extenuat şi, ca să se menajeze, "inima mea resimte tot mai tare eforturile", explica Houllier la momentul respectiv. A părăsit postul cu un an înaintea expirării contractului, în mai 2007. Peste 4 luni ajungea la Federaţie, unde au urmat 3 ani de linişte, căreia Houllier i-a pus capăt, căutând să-şi testeze limitele la "un club foarte serios, care oferă condiţii umane şi de muncă ideale".

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole