George Copos: „N-avem zvâc în atac!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Copos: „N-avem zvâc în atac!“
George Copos: „N-avem zvâc în atac!“

George Copos neagă că este în tratative cu şeicii de la Al-Hilal şi anunţă că va continua să investească la Rapid dacă nu va găsi un alt investitor. 

„Adevărul“: Ce se întâmplă la Rapid? Aveţi două înfrângeri în trei etape…

George Copos:
Noi am dominat în meciurile cu Urziceni şi cu Timişoara. La capitolul posesie şi cel tactic am stat destul de bine. Şi la Timişoara am avut trei ocazii clare de gol înainte de a marca „poporul armean”. Din păcate, n-avem zvâc în atac, ratăm incredibil şi cu poarta goală. Am încredere că domnul Hizo va găsi soluţii şi va rezolva problemele din ofensivă.... Trebuie să fie acolo cineva care s-o bage-n poartă.

Apropo de „poporul armean“, îi regretaţi acum pe Artiom şi pe Arman Karamian?

Am tot respectul pentru „poporul armean“. Sunt oameni muncitori, care nu cedează la greu...

Ştiţi că un gol al lui Djalovici şi Pinto v-a scos din buzunar 400.000 de euro ?

Poate şi mai mult, dacă fac un calcul riguros. Noi plătim pentru greşelile făcute de cei care au administrat anul trecut clubul. Să mai adaug că numai într-o lună de zile la Rapid s-au risipit două milioane de euro pentru comisioanele impresarilor, care au adus aceşti jucători?!

„Nu pot să las rapidul în colaps“

Rădoi spune că prinţii de la Al-Hilal l-au întrebat de Rapid. A luat cineva legătura cu dumneavoastră?

Nu am vorbit cu nimeni legat de vânzarea clubului. Nu-i cunosc pe aceşti prinţi. Nu m-a contactat deocamdată nimeni. Totuşi, eu nu am renunţat la gândul de a ieşi din fotbal. După 16 ani cred că a venit momentul să renunţ la poziţia mea de finanţator, pentru că nu mai pot financiar.

Veţi continua să investiţi dacă nu vor exista oferte pentru club ?

Da, pentru că nu pot să las Rapidul în colaps. Sunt şi voi fi alături de Rapid cât voi trăi eu!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite