Gattuso, Mil(animal)!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neputinţa lui AC Milan în meciul cu Tottenham (0-1) l-a determinat pe căpitanul Gennaro Gattuso să sară la gâtul antrenorului secund al englezilor. Chiar dacă şi-a cerut scuze pentru ieşirea sa nervoasă, „Pitbull“ Gattuso riscă o sancţiune drastică din partea UEFA.

AC Milan a cedat (0-1) prima manşă din optimile Ligii Campionilor contra lui Tottenham, însă a pierdut enorm şi la nivel de imagine. „Milanimale!", au titrat ziarele din Anglia, acuzând durităţile şi gesturile nesportive în lanţ ale italienilor. Spiritele s-au încins în repriza secundă, după o intrare criminală, cu ambele picioare înainte, a „diavolului" Flamini asupra lui Corluka. „A făcut un fault pentru care merită să meargă la închisoare", a spus croatul despre mijlocaşul francez, sancţionat de arbitru doar cu cartonaş galben.

„O ruşine de căpitan"

Scânteia dintre Flamini şi Corluka l-a aprins pe experimentatul Gennaro Gattuso (33 de ani). Încercând să apere interesele coechipierilor, căpitanul milanezilor a intrat într-un conflict verbal pe marginea terenului cu secundul lui Tottenham, Joe Jordan, care s-a trezit cu o mână în gât din partea italianului! „O adevărată ruşine pentru o banderolă purtată de-a lungul timpului de jucători cu carismă, precum Baresi sau Maldini", a scris „The Guardian".

La fel ca celebra rasă de câini agresivi, „Pitbull" Gattuso a „muşcat" tot ce i-a ieşit în cale. La finalul partidei, şi-a dat jos tricoul şi a pornit din nou în urmărirea tehnicianului scoţian, cei doi întâlnindu-se „faţă în faţă", la propriu. „Aş fi pariat o avere pe Jordan. Gattuso a avut noroc că nu s-a trezit cu dinţii scoşi", a comentat incidentul Harry Redknapp, principalul lui Tottenham. Paradoxal, Joe Jordan este unul dintre foştii jucători ai lui AC Milan, evoluând pe „San Siro" în perioada 1981-1983.

"Contra mafioţilor de la Milan am devenit toţi fanii lui Tottenham."
„Daily Mail"  cotidian englez

Suspendat întreg sezonul?

La începutul săptămânii viitoare, UEFA va analiza „cazul Gattuso", fiind greu de crezut că va ţine cont de scuzele jucătorului. „Mi-am pierdut capul. Am greşit! Voi accepta orice sancţiune", a declarat „închizătorul". Cum contactul fizic cu tehnicianul lui Tottenham a fost evident, este de aşteptat ca pedeapsa să fie una exemplară, putând să se întindă chiar până la finalul actualului sezon al Ligii Campionilor! În urmă cu doi ani, în aceeaşi competiţie, Didier Drogba (foto) a primit trei etape de suspendare doar pentru că l-a înjurat pe arbitrul Ovrebo, la finalul meciului Chelsea - Barcelona.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite